Aceste întîlniri cu vechime pe care le-am numit Festival de Poezie au vocaţia marilor surprize. Anul acesta am cunoscut un poet veritabil care era ascuns în ultima vreme în spatele istoricului, arheologului. După lectura antologiei “Reţeta fericirii”, premiată la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei – 2015 am descoperit o voce lirică sonoră şi adîncă. Un poet hărăzit. Unul care socoteşte poezia o salvare, o depăşire a momentelor de răscruce. Aşa mi-a spus la Deseşti: “Poezia m-a salvat!” (Gheorghe Pârja)
Lied
Hai, zi, menestrel. Ghiceşte struna
şi cîntă. Lăuta să nu-ţi tacă
şi-ţi voi da un galben. Şarpele şi luna.
Ce-mi face iubita? De ea să îmi spui,
În cîntec cu grijă struna s-o atingi, încît
şi ochii să-i simtă luna şarpelui.
În lemnul verde vîntul şi focul troznească!
Tu cîntă despre rîu. Şi firul de iarbă şi tufa
de soc de chipuri de voci să-mi amintească.
Doi
E frig aici acum, dar mi-e mai bine … (sînii
i s-au întărit şi i se freacă de tricou.)
Şi somnu-mi bun va fi, şi gîndu-ntreg … (arcuirea
şoldului, sprîncenelor, linia plăcută
dintre bărbie şi lobul urechii.)
Strecurîndu-mi trupul (hei,
trupul ei e o cetate perfectă!)
mişc un picior (hei,
minunată gleznă!)
şi apoi pe celălalt. Ajuns
la tufişul de soc, despic o mlădiţă
cu măduva moale.
La despărţire
Pentru Alexandru Vlad şi Gheorghe Crăciun
Voi ne-aţi învăţat:
Întîmplările lumii noastre sînt aspre.
Colţuri de stînci. Printre ele am crescut
Un vis frumos. Pe care l-am trăit alături,
Un măr roşu într-un copac cu frunze de aur.
Acum timpul a trecut. Voi, Învăţătorilor, aţi cunoscut vremea
Şi ne-aţi învăţat pe noi. Cum trece.
Cuvintele nu aleargă. Dar Voi aţi alergat după ele
Cu patimă şi cu toată puterea Voastră. Ne-aţi
învăţat rostul bunei cuviinţe. Pînă în
Ultima clipă,
Din sărutul frunţii Voastre reci, puterea cuvintelor.
Cetăţile au căzut rînd pe rînd. Toate. An de an.
Dar Voi nu, Voi aţi fost
Floarea soarelui din Cetatea Soarelui.
