Tîrgu Lăpuş. Sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţia locală

0
1609

Săptămîna trecută, am stat de vorbă cu juristul Vasile IONESCU, poliţist în cadrul Poliţiei Locale Tîrgu Lăpuş, care ne-a relatat că, în perioada iulie-octombrie a.c., împreună cu ceilalţi colegi – Mircea Oniga, Cosmin Borodi, Marius Bode, Patrik Tancu, Iosif Şanta, Liviu Ciocan şi Ioan Petrehuş – au întreprins acţiuni multiple pentru respectarea indicatoarelor de circulaţie rutieră, însă, în continuare, camioanele şi alte utilaje, de mare gabarit, care au varianta de ocolire a centrului civic, tranzitează oraşul Tîrgu Lăpuş. Dar nereguli se întîmplă şi în alte localităţi aparţinătoare. Spre exemplu, în satele Groape şi Borcut, doi întreprinzători, care au transportat lemne cu maşini de supratonaj, au fost amendaţi cu suma de 2.000 lei. Apoi, în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică, au fost amendaţi 5 cetăţeni, cu sume cuprinse între 100 şi 500 lei. De asemenea, au fost sancţionaţi cei care nu aveau tichete sau abonamente de parcare, aprox. 500 de amenzi, în această perioadă. Prin oraş există cîini vagabonzi sau care sînt eliberaţi de stăpînii lor noaptea. 6 patrupede fără stăpîni au fost duse la adăpostul din cadrul Serviciului tehnic şi utilităţi publice, iar două şi-au găsit stăpîni.
Mereu, creează probleme romii din Cartierul Ponorîta, comuna Coroieni, care fură şi comit tot felul de infracţiuni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.