Motorina din România este mai ieftină cu 27%, iar benzina cu 22,5%, faţă de luna iunie 2014, momentul la care barilul de petrol se tranzacţiona cu 115 dolari. Acum, barilul costă 30 de dolari, mai puţin cu 75% faţă de acum un an şi jumătate. De ce nu s-au ieftinit carburanţii în aceeaşi măsură cu ţiţeiul? Iată cîteva explicaţii.
În 16 iunie 2014, benzina standard costa, în medie, 1,413 euro pe litru (6,2 lei/litru). În 11 ianuarie 2016, costă 1,094 euro pe litru (4,94 lei/litru). Motorina s-a ieftinit, în medie, de la 1,413 euro pe litru (6,2 lei/litru) la 1,032 euro pe litru (4, 66 lei/litru).
Preţul carburanţilor din România reprezintă, în proporţie de 55-60%, accize şi taxe ce revin statului. Practic, componenta distribuitorului este de 45-55%. Aici se vede influenţa în preţ a barilului de ţiţei. Astfel, o ieftinire a petrolului de 75% ar fi putut să antreneze o ieftinire corespunzătoare a carburanţilor cu circa 30-33%. În realitate însă, ieftinirea a fost mult mai mică. Explicaţia o găsim în cursul de schimb leu-dolar. Cotaţiile produselor petroliere, aşa cum sînt benzina şi motorina, sînt în dolari, dar preţul de vînzare de pe piaţa românească este în lei. Cu alte cuvinte, o depreciere a leului în faţa dolarului antrenează cu sine o scumpire a carburanţilor. În 16 iunie 2014, cursul de schimb leu-dolar era de 3,25. În 11 ianuarie 2016, acesta urcase la 4,15, cu aproape 30% mai mare decît în urmă cu un an şi jumătate.
Ce plătim la pompă?
Un procent de doar 40-45% din preţul carburantului din benzinării este apanajul mărfii propriu-zise, restul fiind taxe percepute direct de către stat, potrivit datelor oferite de companiile petroliere. Practic, la benzinărie nu alimentăm doar maşina, ci şi direct vistieria statului, pentru că distribuitorul de carburanţi virează la Finanţe între 55% şi 60% din litrul de benzină sau motorină, reprezentând TVA, acciză şi taxa pe stîlp.
Restul este componenta de preţ cu care „jonglează” producătorul şi distribuitorul de carburanţi:
• Costuri logistice (distribuţie primară şi secundară – salarii, întreţinere, amortizări – rovigneta, anvelope de iarnă etc.);
• Costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii);
• Costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia);
• Costuri financiare (dobânzi – credite investiţii, curs valutar etc.);
• Adaos comercial.
Aşadar, cînd preţul carburantului se modifică, se modifică doar pe componenta distribuitorului, pentru că statul trebuie mereu să îşi primească „partea”.
