Pelerinajul trebuie înţeles ca o călătorie de recunoaştere şi meditaţie creştină. Este atât o ocazie de a cunoaşte locuri minunate, cu profunde implicaţii religioase strâns legate de folosul nostru sufletesc, de îmbogăţirea spirituală, cât şi o posibilitate de a descoperi peisaje şi locuri de o rară frumuseţe.
Preotul, ca păstor de suflete, are datoria, prin legământul asumat la hirotonire, de a-şi păstori turma încredinţată şi de a se îngriji de credincioşi, conducându-i spre mântuire. Majoritatea activităţii preoţeşti se desfăşoară în spaţiul sacru al bisericii – acolo unde se săvârşesc sfintele slujbe. Însă munca pastorală nu constă numai în activitatea liturgică. Fiecare preot se străduieşte să aducă lumina cunoaşterii prin cuvânt, prin propovăduire, urmând porunca Domnului Iisus Hristos: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mat. 28.18-19).
“A merge” şi “a învăţa” sugerează mişcarea fizică şi mişcarea interioară. Întreaga lume este într-o continuă “mergere” – mişcarea este inevitabilă şi asistăm la aceasta vânzoleală accelerată a societăţii. Mersul poate fi haotic şi nefolositor, fără “a învăţa”. În plan material şi fizic, lumea se mişcă – observăm transformările care se petrec. Dar mişcarea lăuntrică a omului este din ce în ce mai puţină şi lipsită de putere. De aceea, în pelerinaj, “a învăţa” capătă conotaţii profunde, luminarea sufletului şi a minţii fiind mult mai puternică decât în alte împrejurări.
Omul, din toate timpurile, a căutat să meargă spre anumite locuri, având diferite motivaţii (religioase, intelectuale, economice sau emoţionale), dar, mai cu seamă în pelerinaj, creştinul caută să-şi viziteze locurile greu de pătruns ale sufletului său. Acasă nu găsim întotdeauna calea sau împrejurările favorabile pentru această căutare de sine. De aceea, ducem mereu dorul după “altceva”… deoarece căutarea de sine este o nelinişte permanentă a fiecăruia dintre noi.
Fundamentele pelerinajului creştin sunt bine conturate în Sfânta Scriptură, dar, mai cu seamă, vedem această practică consemnată în paginile de istorie bisericească, încă din primele secole după Hristos. Dintre numeroasele exemple, eu mi-am fixat ca reper şi ideal călătoria celor doi prieteni, Luca şi Cleopa, spre Emaus… O călătorie obişnuită devine pelerinaj prin prezenţa tainică a Domnului Iisus. Finalul pelerinajului spre Emaus este fericit şi dorit de fiecare din noi: “Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut…” (Luca 24,31).
Pelerinajul îmbină călătoria cu spiritualitatea. De aceea, în pelerinajul autentic predomină componenta pastorală şi abia în plan secundar aspectele turistice. Inevitabil, propunătorul pelerinajului se îngrijeşte deopotrivă de “ale Martei şi de ale Mariei”. În organizarea pelerinajului este necesar să fii atent la necesităţile fireşti oamenilor. Cu grijă părintească trebuie observate necesităţile fizice şi spirituale care apar.
Conducătorul pelerinajului – de regulă preotul sau teologul – se adresează sufletului, dar nu neglijează luminarea minţii şi bucuria ochilor. Conţinutul educaţional al unui pelerinaj este complex; demersul catehetic este neconvenţional şi, adesea, informaţiile catehetice se împletesc cu cele istorice, geografice şi cu fascinaţia frumuseţii locurilor. Rugăciunea, cântarea, momentele de reflecţie, audiţiile muzicale – toate acestea îşi au rostul lor şi înlesnesc călătoria interioară, dacă sunt aşezate la momente potrivite.
Preotul este responsabil de urcuşurile şi coborâşurile sale şi ale păstoriţilor. Să nu vă aşteptaţi la drumuri drepte. Aşa ceva nu există… urcuşul şi coborâşul fac parte din traseul normal al vieţii noastre. “Traseul”, uneori lin, alteori anevoios, trebuie privit ca atare, cei puternici învaţă sa-i sprijine pe cei mai slabi şi cu toţii mergem mai departe. “Biserica în mişcare” este o realitate.
Astfel, pelerinajul poate fi privit şi ca o metaforă a călătoriei noastre pământeşti, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu zile însorite, altele noroase… Nu poţi călători de unul singur; întreaga ta fiinţă trebuie îngrijită la timp: şi trupul şi sufletul; eşti fericit dacă cei din jurul tău sunt fericiţi, înveţi să împarţi cu alţii din ce este al tău şi să ai încredere să împărtăşeşti din gândurile tale.
Pelerinajul este ca o icoană a călătoriei tale prin viaţă şi prototip al călătoriei spre Împărăţia Cerurilor. Pelerinajul rămâne o constantă a umanităţii. El are motivaţii multiple şi semnificaţii spirituale profunde, când este trăit intens şi înţeles corect. În pelerinaj, Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios… Pelerinajul religios este o căutare în lumea pământească a ceea ce nu este din lumea aceasta: „Împărăţia lui Dumnezeu”.
Preot Milan BĂLAN, consilier al Sectorului Educaţionalîn cadrul Episcopiei
Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
***
Pelerinajele de anul acesta, organizate de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prin Sectorul educaţional, poartă titlul generic de „Pelerinajele Bucuriei”. Ele vor fi organizate, pentru doritori, în Grecia: 4-13 mai, 10 zile, 460 euro, transport cu autocarul, 9 cazări şi micul dejun; Ţara Sfântă: 24-31 mai, 8 zile, 690 euro, transport cu avionul şi autocarul, 7 cazări, plus demipensiune; Spania: 6-15 iunie, 10 zile, 720 euro, transport cu avionul şi autocarul, 9 cazări şi micul dejun; Taize, Franţa: 30 iunie-12 iulie, 10 zile, 270 euro, transport cu autocarul, 13 cazări şi mese gratuite; Word Youth Day – Krakow, Ziua Mondială a Tinerilor, în Cracovia, Polonia, vârsta participanţilor 15-30 ani, 25 iulie – 1 august, 8 zile, 280 euro, transport cu autocarul, 7 cazări şi micul dejun, taxe de participare; Moldova: 8-10 aprilie, 3 zile, 540 lei, transport cu autocarul, 2 cazări şi micul dejun; Dobrogea: 19-24 septembrie, 6 zile, 750 lei, 5 cazări şi micul dejun, transport cu autocarul. Constituirea grupurilor şi plecările sunt din Baia Mare. Informaţii puteţi obţine la Sectorul Educaţional, pr. Milan Bălan, tel.: 0744-795.117; 0731-337.382; tel.-fax: 0262-349.048, email: balanmilan@gmail.com.



























