La Uniunea Europeană se referă cine vrei şi nu vrei. A ajuns să fie spusă peste tot şi înţeleasă foarte puţin. La barul din Deseşti am întâlnit consăteni care au făcut câţiva ani de stagiu prin ţările Europei apusene şi care au venit acasă polenizaţi cu câteva idei care nu se potrivesc chiar aşa de bine pe la noi. Câţiva nici nu s-au străduit să înţeleagă lumea în care câştigă euro. Pe Anuţa a şocat-o proprietara când i-a dat cheile de la casă, cutia cu mulţi bani era la vedere. Din care lua câţi îi trebuia pentru cumpărături. La început a crezut că o încearcă. Apoi a văzut că aşa este obiceiul casei şi s-a acomodat. S-a mirat câtă încredere a avut doamna proprietară într-o femeie care abia i-a deschis uşa. O, câtă încredere! Scena s-a petrecut undeva în nordul Italiei. Venită acasă, românca nu are curajul să aplice încrederea şi pe la noi. Care a fost şi pe aceste meleaguri, dar s-a răsfirat. Nu cred eu că toate proprietarele din Occident lasă banii la vedere, dar nici toate româncele nu-s ca Anuţa noastră. Dar să nu uit de unde am plecat. Uniunea Europeană nu este consolidată cu încredere între statele care o alcătuiesc. Îmi place să ascult oameni pricepuţi, care vorbesc în cunoştinţă de cauză despre această construcţie. Care a fost mereu cu geometrie variabilă, cum spunea diplomatul Theodor Baconschi, un bun cunoscător al cancelariilor occidentale, care simte tensiunile din Uniunea Europeană. Proiectul european şi-a propus să armonizeze o diversitate. Greu, dacă nu imposibil, până la capăt. Sunt suficiente, chiar prea multe, atitudinile divergente, De pildă, grupul central-european de la Vişegrad nu se uită cu ochi blânzi spre România şi Bulgaria. Balticii privesc spre Scandinavia. Practic, flancul estic al Uniunii Europene este girat de NATO. Noi avem parteneriate strategice cu Polonia şi Turcia. Dar presiunea crizei migranţilor este foarte mare. Zilele trecute, Turcia a câştigat totul la Bruxelles. Inclusiv deschiderea unor capitole pentru aderarea la Uniunea Europeană. Istoria s-a scris în cinci puncte. Primul a intrat în vigoare ieri: toţi migranţii ilegali care trec prin Turcia înspre insulele greceşti vor fi returnaţi în Turcia. În altă ordine de idei, noi avem relaţia specială cu Republica Moldova. Care este ochită foarte serios de Rusia. Mai ales după retragerea parţială a armatei ruseşti din Siria. Rusia începe să fie un prilej de nelinişte. Diplomatul de care aminteam crede că Rusia vrea să ocupe Ucraina sau să o dirijeze de la distanţă. Pentru un moment, Putin a ales o logică de confruntare controlată. Domnul Baconschi ne linişteşte, spunând că Rusia nu are destin dacă nu se împacă cu Occidentul. Este prea vastă, expusă declinului demografic şi are o economie fragilă. Da, zic eu, dar totuşi a intrat în Crimeea şi în Donbas. Diplomatul apreciază că toate acestea costă Rusia cât nu face toată aventura. Putin joacă agresiv. Îl are aliat pe premierul maghiar. Un lider din Est care a ştiut să profite electoral, situându-se la extrema dreaptă a viziunii popularilor europeni. Şi în Ungaria, şi în România, sunt voci radicale. Se fac şi gesturi fără simţ diplomatic şi de-o parte, şi de alta. Le ştie toată lumea. Privind lucid, cele două ţări au obligaţia juridică de a se investi cu încredere, deoarece facem parte din acelaşi club. Da, domnule ministru, nu uităm istoria, dar avem nevoie de un viitor laolaltă. Relaţie în care încrederea joacă un rol determinant. Am început acest text cu un caz concret, care simbolic poate fi extins şi la case mai mari. În acest timp cu multe colţuri foarte ascuţite, calea încrederii între cei mari, dar şi între cei mai mici, poate fi mâna caldă, fără protocol. Aşa se poate încălzi un nou război rece care se prefigurează. Calea încrederii la masa tratativelor de pace!
