Când s-a întâmplat tragedia de la Bruxelles, Ioana şi Horaţiu, cu Marco, erau în Elveţia. Făceau un popas spre România. La aflarea veştii triste, toţi cei de acasă am intrat într-o nelinişte cumplită. Îngrijorare amestecată cu frică. Ei tratau emoţiile noastre cu mult calm: „Fiţi liniştiţi, nu se întâmplă nimic!” Asta făcea parte din faţa domoală, protectoare pentru noi. Ajunşi acasă, ne-au spus că în aeroporturile europene prin care au trecut au fost cu ochii în şase. Citeau fizionomiile celor din jur. Ba chiar au asistat la o scenă când un suspect a fost luat de poliţie. Cer iertare că am folosit exemple din imediata apropiere, deoarece mi se par credibile, mai trăite. Întrebarea firească: cum s-a ajuns aici? Vorba poetului Dinu Flămând: cum se propagă cu atâta uşurinţă extazul morţii printre tineri? Care au la îndemână ofertele hedonismului. Liberalismul sau mai ales libertinismul de tip occidental. Se aud voci mai articulate, venite din cartiere, că tinerilor islamişti nu li se asigură integrarea. Cine să o facă? Primul pas trebuie făcut de cei care vor să fie în rând cu lumea. Statele europene nu pot explica (ori nu vor) cum de ani de zile, în moschei finanţate de statele din Golf, au apărut predicatori ai războiului sfânt islamic. Prietenul Dinu Flămând, care a trăit mulţi ani în Franţa, îmi spunea că acei predicatori condamnă şi integrarea musulmanilor în societăţile occidentale. Ba, mai nou, au devenit oficii de recrutare pentru cei care doresc să lupte pentru Statul Islamic. Despre aceste aspecte ştim mai puţin. Datoria mea este să spun ceea ce aflu. După ce trec prin filtrul propriei judecăţi. Aflu din sursă demnă de toată încrederea că aceşti tineri, ai căror părinţi au ajuns în Europa din arşiţa deşertului, s-au radicalizat în violenţă, în trafic de droguri, în crime. Comuna Molenbeek, cu un primar cu vederi stranii, a interzis poliţiştilor să intre în ascunzători unde înflorea teritorismul. Pare greu să arestezi un individ pentru terorism, dacă nici până în ziua de astăzi statele europene nu s-au pus de acord ce înţeleg ele prin terorism. Practic, cei care trebuie să aplice legea nu au la îndemână alfabetul pentru a citi realitatea. Se moare în grup. Moartea violentă, nevinovată, este tratată ca un fapt firesc. La locul crimei apar lumânări şi flori. Şi câteva declaraţii naive despre tragedie. Aşa se poate încheia viaţa unui om nevinovat. Moartea nici măcar nu mai are ceremonie. Pe faţă se încearcă minimalizarea acestui dezastru. Scriam şi în ziarul de ieri că mulţi cântă prohodul Uniunii Europene. Mai cred că liderii acestui club vor putea fi mai puternici. Mai hotărâţi. Un europarlamentar român ne avertizează că elita politică occidentală nu mai poate fi utilizată. Este pierdută în catastrofa propriei aroganţe. El crede în blocarea graniţelor de pe mările Europei, controlul ghetto-urilor arabe şi închiderea gurilor celor care laudă asasinii. Se pare că liderii europeni s-au adaptat la tragedie. Mai mult tac. Ori vorbesc cu o jumătate de gură. Cancelarul Merkel spune că au fost atacate valorile Europei. Dar nu precizează cine le apără. În această crispare noi ce facem? Aud despre un război hibrid. Un război asimetric. Vorbe de seminar. Directorul SRI ne spune că România este o redută de securitate. Formularea se vrea o descurajare pentru aventurieri, mobilizatoare pentru angajaţi şi liniştitoare pentru cetăţeni. Aşa o fi? Dar să fim atenţi la agresivitatea Rusiei, instabilitatea Ucrainei şi situaţia Republicii Moldova. E adevărat, suntem înconjuraţi de ţări care încep să o ia razna. Liderii europeni, asemeni struţului. Crezând că fenomenul imigraţiei va trece. Se încălzeşte vremea. Mii şi mii de oameni se vor îndrepta din nou spre inima Europei. Se pare că s-a trezit şi la africani pofta de bătrânul continent. Cine ne apără? Pe noi, cei de rând. Cred în soluţia unui stat mai puternic. Cu numele de România.
