Satele Unite ale Maramureşului

În drum spre Sighetu Marmaţiei, venind din Bucureşti, irlandezul din România, Peter Hurley, m-a căutat la Deseşti, unde mă aflam. Era însoţit de trei etnografi din Cluj, cu rosturi profesionale în Maramureş. Scopul acestui popas a fost discutarea proiectului Festivalului Tradiţional „MARANEAOŞ”, care se va desfăşura în perioada 15-21 august. Ca o prefaţă cu rost de informare, dar şi de testare a posibilităţilor culturale, tradiţionale ale satelor, va fi întâlnirea de joi, 14 aprilie, de la Sighetu Marmaţiei. Reprezentanţi ai celor 60 de sate din Ţara Maramureşului vor avea un dialog cu organizatorii Festivalului Intercultural de Tradiţie Maramureşeană. Manifestare care, în acest an, va avea trei secţiuni. Festivalul satelor are ca mesaj ideea de a fi toţi împreună. Cele 60 de sate ale Maramureşului Istoric să aducă fiecare ofranda locului. Care mai există, dar trebui trezită la realitate. În acest an, va debuta Şcoala de vară Moş Pupăză, un omagiu celui care a fost şi a rămas un senior al meşteşugului în lemn. Modelul acestei şcoli de vară este adus din Irlanda. Peter îmi spune povestea. În 1972, în Irlanda moare pe neaşteptate un mare cimpoier. La înmormântarea sa, prietenii au propus ca în sat să fie ridicată o statuie. Unul a spus: nu o statuie, Willie nu şi-ar fi dorit asta. El şi-ar fi dorit ca noi să facem ceva ca să păstrăm tradiţia. Să deschidem o Şcoală de vară unde să studiem tradiţia şi să ne asigurăm că talentul lui este dus mai departe de noua generaţie. Şcoala de vară Willie Clancy a dat roade. Şcoala de vară Moş Pupăză (eu aş fi numit-o Seniorul lemnului), care se va deschide în luna august, are binecuvântarea şi sprijinul Şcolii de vară din Milltown Malbay, din Irlanda, care a continuat prin tineri gloria vestitului cimpoier. Tot aşa se vrea şi cu măiestria lui Pătru Godja-Pupăză. Nu trebuie să uităm că Seniorul lemnului a avut mai mulţi ucenici, care acum sunt stăpâni pe meserie. Îmi aduc aminte câtă grijă a purtat acestei idei profesorul Ion Ardeleanu-Pruncu, ca director al Şcolii de artă din Sighetu Marmaţiei, care a făcut o secţie în teritoriu, condusă de prietenul Pătru. Ideea lui Peter Hurley este extrem de necesară acum, când satul maramureşean este, din punct de vedere al tradiţiei, în mare parte în derută. Poate noi, cei care trăim aici, nu vedem atât de bine proporţiile alunecării în uitare. Ori, dacă vreţi, în schimbare, care nu pune aproape nimic în loc. A treia secvenţă din Festivalul acestui an se va desfăşura la Bârsana, pe Bradova, trei concerte într-un amfiteatru natural. Cumpănind bine structura acestei ediţii a Festivalului Intercultural, cea de-a VII-a, mă îndeamnă să sprijin acest demers. Ce pot face cei care pot da formă concretă acestei iniţiative? În primul rând, în 14 aprilie (joi) să fie la Sighetu Marmaţiei. Nu numai primarii, ci şi alţi oameni activi cultural din satele Maramureşului. În fiecare sat există oameni care doresc ca localitatea lor să fie vie din punct de vedere cultural. Dacă vreţi, să reînvie. Peter crede în asta. De aceea îndeamnă primarii să-şi înscrie satul printre stelele Ţării Maramureşului. Cu un eveniment care poate face cunoscute lumii tradiţiile comunităţii locale. Cu oameni care ştiu că trecutul are valoare. Cele 60 de sate au prilejul să contribuie, fiecare prin propriile tradiţii şi obiceiuri, la înfăţişarea Maramureşului autentic. În ultimul timp, petrecându-mi o parte din vreme prin satele judeţului nostru, văd cât de măiastră este indiferenţa celor care ar trebui să fie activi. Mai sunt, e adevărat, şi energii de lăudat. Sunt alături de Peter, care doreşte un Maramureş viu. Cred că se poate. Prefectura şi Consiliul judeţean au fost sensibile la Festivalul tradiţional. Da, uniţi suntem mai puternici! Dacă vom fi uniţi pentru o săptămână într-un Festival, sentimentul se poate extinde prin timp. 60 de sate din Ţara Maramureşului pot da un semn lumii. Un semn al duratei pe aceste locuri. Puneţi-vă steaua pe steag, înscriindu-vă satul în Festival! Da, mi-a plăcut formula: Satele Unite ale Maramureşului. Doresc să fie o realitate. Zău, nimic nu se pierde! Ci totul se câştigă.