Nicolai Tand s-a născut în Maramureş, iar la 20 de ani a decis să plece în lume. Aşa a ajuns să stea o perioadă în Anglia, câteva săptămâni în America, apoi în Italia şi în Franţa. A făcut mai multe meserii: de la vândut ziare la spălat vase şi lucrat pe ambulanţă. În cele din urmă şi-a descoperit pasiunea pentru arta culinară. A ajuns să gătească la Paris, iar în momentul în care a considerat că a ajuns pe ultima treaptă pe care putea urca în Franţa, s-a reîntors în România. Acum are în Bucureşti un local unde găteşte franţuzeşte. Numele său a ajuns pe buzele multor români, datorită emisiunilor televizate în care a fost prezent şi în care îşi pune în valoare talentul de a găti. Recent, Nicolai Tand a revenit şi în ţinutul său natal, în Maramureş. De altfel, spune cu mândrie, în graiul moroşenesc, că poartă în suflet locul în care s-a născut.
R: Cum a fost revenirea în Maramureş?
N.T.: Sunt la mine acasă, în Maramureş. Mă întorc cu drag pentru că aici mă simt cel mai bine în lumea aceasta, pe pământul acesta. Mi-am promis de ani de zile, de când m-am întors din străinătate, că de Paşti şi de Crăciun, cele mai faine sărbători, să le petrec, acasă, în familie. La mine acasă e în Maramureş. Încerc să profit de toate obiceiurile moroşeneşti.
R: De Paşti cine a gătit?
N.T.: Cam eu gătesc. De Paşti încerc să nu mă hazardez, ci să fac mâncare tradiţională: cu sarmale, ouă roşii, miel, drob de miel, ciorbă.
R: Copiii dumneavoastră cum au perceput Maramureşul?
N.T.: Le place foarte mult, deoarece merg la vecini, la animale, la iarbă verde. Pruncii vor în Maramureş.
R: Nu vă încearcă uneori nostalgia după Maramureş?
N.T.: Când mă încearcă, vin acasă. Mă încearcă tot timpul. Îmi place Maramureşul, îl port în suflet, în straie şi în vorbă.
R: În Bucureşti cum e?
N.T.: E o altă viaţă. E o metropolă. E multă lume, mulţi străini, printre care şi moroşeni. Îmi place viaţa agitată, dar câteodată îmi place să fiu eu cu mine şi atunci vin în Maramureş.
R: Când nu gătiţi, ce vă place să faceţi?
N.T.: Nu am timp să mă plictisesc, am o viaţă plină. Dimineaţă duc copiii la grădiniţă, apoi merg la mine la restaurant, unde muncesc: de la curăţat cartofi până la prepararea sosurilor. Plus filmări.
R: Care e felul dvs. preferat de mâncare?
N.T.: Nu cred că am unul preferat. Îmi plac şi tăiţeii cu o zeamă de găină de ţară, îmi place şi un peşte bun. Nu sunt pretenţios, dar trebuie făcute bine.
R: De gătit ce vă place cel mai mult?
N.T.: De Paşti am făcut picioici pârgăliţi, cartofi cu paprika, ceapă, ulei, nişte murături. Îmi place să mă adaptez şi să reinterpretez uneori şi să mănânc unde merg, local, din zonă.
R: La dvs. la restaurant se găteşte moroşeneşte?
N.T.: Deloc. Doar franţuzeşte. Gătesc moroşeneşte doar pentru prieteni, aşa pentru cei care doresc un pahar de horincă, mămăligă cu brânză. Mi-ar plăcea să fac ceva cu specific moroşenesc. Sper să mai fac un restaurant, unde să merg pe linia tradiţională.
