Prima “verişoriadă” internaţională, pe malul stâng al Tisei

0
606

Pe malul stâng al Tisei, aproape de graniţa României cu fosta URSS (azi Ucraina independentă), lângă calea ferată cu ecartament lat, pe care decenii la rând marfarele sovietice tranzitau România (prin Câmpulung la Tisa – Sighet – Valea Vişeului), a avut loc prima „verişoriadă” internaţională. Şi-au dat întâlnire, în Sighetu Marmaţiei, la restaurantul Siesta, peste 40 de participanţi din 8 ţări.
Prof. Dorin Orjecovschi din Vişeu de Sus, co-organizatorul „verişoriadei”, ne dezvăluie o parte din povestea interesantă a celor şapte surori Grin, născute în Slatina (Solotvino): ”Mama mea s-a născut în dreapta Tisei, în familia Hrin din Slatina, care a avut 7 fete, născute între 1926 şi 1935, dintre care mai trăiesc doar mătuşa Maria Pricop din Slatina şi cea de la Sighet, Ioana Moisa. Două dintre ele s-au căsătorit acasă, în raionul Teceu, la Slatina şi Apşa de Mijloc. După al Doilea Război Mondial, după ce s-au închis graniţele, două surori rămase în Ungaria s-au măritat acolo. Iar celelalte 3, rămase în România, s-au căsătorit la Carei şi Sighet. Fiecare dintre cele şapte surori a avut mai mulţi copii. Mama a avut 4. Suntem 18 verişori primari răspândiţi în lume şi am propus să organizăm această primă întâlnire, pentru că niciodată nu am fost împreună. După Război, bunăoară, cele 7 surori s-au mai văzut o singură dată, la înmormântarea bunicii mele, mama eroină Ileana Hrin din Slatina. Mama mea, Irina, a rămas în România, după război, când s-a închis frontiera de stat trasată pe râul Tisa. Era elevă la Liceul Pedagogic din Sighet şi locuia la internat, împreună cu sora ei mai mică, Ioana (Moisa), care locuieşte acum la Comarnic. Este prima dată când organizăm o întâlnire a tuturor verişorilor, respectiv a copiilor celor 7 surori. Noi avem vârste cuprinse între 58 şi 69 de ani. Împreună cu familiile noastre şi cu alte rudenii, suntem la petrecerea de azi 40 de persoane. Chiar dacă trăim în Ucraina, Ungaria, România, Spania, Anglia, Iordania sau Arabia Saudită, toţi vorbim româneşte, inclusiv nepoţeii născuţi pe alte meleaguri – cu excepţia celor din Ungaria. Fratele meu, Liviu, a venit de la Londra. Este căsătorit cu o lituaniană. Sora mea, căsătorită în Iordania, a venit din Aman, cu 2 din cei 3 copii. Fiica ei este stabilită în Scoţia. Fiul acesteia este căsătorit cu o româncă din Târgu Jiu. Socrii săi, prezenţi aici, au venit din Dubai, unde s-au stabilit de mai mulţi ani. Două familii sunt din Ungaria. Cu familiile din Ucraina (Ileana şi Gheorghe Opriş, respectiv Niţa şi Vasile Ona- Jotu) suntem verişori de-al doilea.”
Prof. Eugen Mihaljek, Sighetu Marmaţiei, co-organizator: ”Sunt aici cu soţia şi cu sora mea, Uţa Big din Baia Mare. Mă bucur că ne revedem. A venit şi verişorul Marcel Moisa, născut la Sighet. Este ginecolog, doctor în ştiinţe medicale şi director al Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie ”Panait Sârbu” din Bucureşti. Pe verişoara de la Budapesta n-am mai văzut-o din 1975. Am revăzut împreună fotografii cu părinţii noştri şi cu noi, de când eram juniori. De rămas, rămân doar amintirile şi urmaşii noştri!”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.