S-a stins din viaţă, la vîrsta de 77 de ani, reporterul şi prozatorul Valentin Hossu-Longin. Ne-am descoperit în perioada mea bucureşteană pe cînd lucram la ziarul „România liberă”. Ne-au apropiat Octavian Paler şi Pop Simion dar mai ales obîrşia comună, maramureşeană. Am păstrat legătura, în ultima vreme telefonic, parcă în urmă cu cîteva luni. Prozele scurte din „Trenul de flăcări” (1971) au fost topite într-un roman „Cel căzut” (1980) o carte inspirată din viaţa rugbiştilor cu serioase inflexiuni din problematica romanului românesc contemporan. Cu referiri la obsedantul deceniu, confruntarea mentalităţilor, erorile grave ale celor care conduceau atunci ţara, tema familiei şi a cuplului. Paginile consacrate vieţii sportive dar şi cele în care descrie oamenii captivi sînt o reuşită. Biograficul are o tuşă puternică. Tatăl lui, inginerul Emilian Hossu, a fost condamnat la moarte în lotul Canalului. A avut proces public. Au chemat agitatorii în sală, l-au scuipat la proces, pe el şi pe familia sa. Le-au confiscat casa şi i-au mutat într-un beci. Valentin provenea dintr-o familie ilustră cu rosturi importante în Marea Unire. Erau nobili ai suferinţei în istorie. De aici mai greu de explicat unele derapaje ulterioare. Este autorul mai multor cărţi de reportaje cu tematică variată. De la inundaţiile din 1970 la cutremurul din 1977, la unele succese ale ştiinţei româneşti. A fost un apărător al echilibrului ecologic fiind preocupat şi de noile descoperiri arheologice. Cartea dedicată Maramureşului „Soarele din poartă” face o radiografie ciuntită a acestui Ţinut. Atestă o bună cunoaştere a realităţilor vechi şi noi din Maramureş. Am scris la vreme despre cărţile lui cu reverenţă pentru valoarea conţinută. Nicolae Balotă detectează în proza lui parabole ale unor situaţii-limită. Violenţa coloritului bazat pe tuşe apăsat – contrastante, metamorfismul dezlănţuit, de o stridenţă căutată plasează proza lui în zona expresionismului. Fiul lui, Emil Hossu Longin şi el un cunoscut crainic sportiv nota: „A fost un Om excepţional. Şi-a iubit cu patimă Maramureşul. L-a iubit pe Avram Iancu şi a iubit Coroana României. A iubit gazetăria şi scrisul. Cărţile lui sînt carne din trupul lui. A iubit rugbyul şi spiritul acestui sport minunat l-a păstrat toată viaţa. Ne-a iubit enorm pe noi şi ne-a educat bine. Acum e alături de marii lui prieteni dispăruţi: Fănuş, Pituţ, Mircea Micu. Plîngem şi rămînem neconsolaţi. Te iubim. Nu voi uita niciodată un dicton din sport prelins în viaţă: nu-l lovi pe cel căzut la pămînt! Da, s-a stins un apărător al sportului maramureşean, un redutabil reporter, un prozator şi un mare prieten. Adio, ai urcat cu soarele spre poarta cea mare a Cerului.
