De ce nu se pot restitui cuxele şi minele?

0
2508

Potrivit Constituţiei României şi a Legii minelor nr. 85/2003, resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului.

Mine, cuxe şi suprafeţe de terenuri revendicate

Compania Remin Baia Mare, după publicarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi a Legii nr. 247/2005, a primit, direct sau prin comisia judeţeană, comisia municipiului Baia Mare, comisiile oraşelor Baia Sprie, Borşa, Cavnic, Tăuţii Măgherăuş şi ale comunelor Băiuţ, Cicârlău şi Recea, un număr mare de „Notificări” prin care se solicita restituirea unor suprafeţe de terenuri expropriate, pe care au fost amplasate: iazuri de decantare, halde de mină, căi ferate, drumuri, funiculare, posturi de transformare, modificarea albiei râului Cisla în zona Rotundu din Baia Borşa, staţii de epurare ape de mină sau menajere, blocuri de locuinţe, cantine etc. În multe cazuri, acelaşi teren a fost solicitat de mai multe persoane din familie sau rude ale fostului titular. La Cavnic spre exemplu, se solicita restituirea de teren de sub iazul de decantare (la data exproprierii, titularul a primit alt teren în schimb), iar în Borşa, cartierul Gară, au fost solicitate suprafeţe de teren proprietatea fostei Societăţi Anonime Române „Minopyrit”. Comisia constituită la nivelul Remin a soluţionat un număr mare de „Notificări”, prin punerea la dispoziţie a suprafeţelor de teren libere, ca urmare a încetării utilizării imobilului în cauză. Pentru exproprieri de teren din fondul silvic, din fondurile de investiţii ale Remin au fost refertilizate peste 1.500 ha în Maramureş. La 31 decembrie 2016, expiră termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire.
Pe lângă cele de mai sus, au fost şi Notificări ale unor descendenţi din familii care au deţinut cuxe miniere sau au avut în concesiune perimetre miniere în Regiunea minieră Baia Mare ori în Patrulaterul aurifer din Munţii Apuseni. O doamnă din Bucureşti, descendentă din familia memorandistului Dr. Vasile Lucaciu, solicita despăgubiri de un milion de lei pentru 50 de cuxe miniere deţinute de dr. Vasile Lucaciu la Societatea minieră Rozalea din Firiza, în anul 1908. O altă doamnă din Bucureşti solicita restituirea minei proprietate a tatălui său, din cadrul Asociaţiei miniere „Sf. Iosif” din Ulmoasa, cât şi despăgubiri de 420.000 euro sau dolari S.U.A. pentru 50 de cuxe miniere deţinute la această asociaţie şi la asociaţia Dorothea, în anul 1912. O altă doamnă, din Baia Mare, prin executor judecătoresc, solicita despăgubiri în natură sau echivalent lei, pentru minele şi 73 de cuxe miniere pe care tatăl acesteia le-ar fi deţinut la mina „Sf. Iosif” Ulmoasa şi asociaţia Dorothea. O altă doamnă, din Deva, solicita restituirea minelor lui Iuliu Maniu. Notificările nu au fost însoţite de documente justificative, pentru a se putea identifica cele solicitate. Din verificările efectuate în arhivele Remin, în nici un perimetru din cele solicitate, Remin, sub diversele sale denumiri şi structuri anterioare, nu a avut în concesiune acele perimetre miniere. Potrivit Anuarului „Marmaţia” nr. 4/1978 şi nr. 5-6/1979-1981, „Aspecte privind industria minieră din Maramureş 1860-1918”, în anul 1907, micile asociaţii de pe Văile Firiza şi Chiuzbaia au fost desfiinţate şi s-a înfiinţat o nouă Societate, care a inclus o serie de Asociaţii miniere din Firiza de Sus, Firiza de Jos, Chiuzbaia, Băiţa şi Nistru. Nu se face nici o referire la Societatea Rozalea din Firiza sau Asociaţia Dorothea şi Sf. Iosif-Ulmoasa.
Întrucât Remin şi Conversmin Bucureşti au în patrimoniu suprafeţe de terenuri ocupate mai ales de iazuri de decantare, halde de mină, căi de acces spre gurile de mină, staţii de epurare, în funcţiune sau conservare, închise sau în curs, este bine să se cunoască aceste lucruri. În contextul legislaţiei în vigoare şi al celei din perioadele la care se referă Notificările, cererile nu au putut fi soluţionate favorabil. Este de precizat: ”cuxele” reprezintă acţiuni, iar minele proprietate au fost perimetre miniere concesionate pe perioade determinate; inclusiv Remin are licenţe de exploatare, unele cu valabilitate până în anul 2020. În sensul legii, concesiune minieră se defineşte ca operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concendent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuieli proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa legii minelor, în schimbul unei redevenţe miniere pentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale.
sediul-reminDupă ”Unirea cea Mică” de la 24 ianuarie 1859, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, din 1861 statul a instituit monopolul asupra extragerii şi valorificării sării, activitatea fiind coordonată de Ministerul Industriei şi Comerţului. În baza Legii Minelor Austriacă din 1854, aplicată pe teritoriul Transilvaniei, Crişanei, Banatului şi Maramureşului, statul ajunge singurul proprietar al minelor din regiunea Baia Mare şi Munţii Apuseni. Din 1884, în Munţii Apuseni şi Regiunea Baia Mare, existau şi mici exploatări miniere, înregistrate ca „Asociaţii miniere pe cuxe”. O asociaţie minieră putea fi formată din 19 până la 128 de cuxe. O cuxă se putea diviza în 100 de părţi. Un individ putea să deţină o fracţiune dintr-o cuxă sau putea să fie proprietarul tuturor cuxelor (acţiunilor) asociaţiei.
În 1895, în România, a fost elaborată prima Lege a minelor, care prevedea că bogăţiile subsolului aparţin statului, cu excepţia zăcămintelor de petrol, ozocherită şi asfalt, care rămân în proprietatea aceluia care deţinea suprafaţa de teren aferentă. Din perioada Primului Război Mondial, în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, s-a înfiinţat ”Direcţia Generală a Combustibilului, ”pentru coordonarea tuturor minelor şi sondelor de petrol”. După „Unirea cea Mare” din 1918, prin Constituţia promulgată în anul 1923 şi prin Legea minelor din 1924, toate bogăţiile subsolului României devin proprietatea statului. Această Lege a minelor, precum şi cele din 1929 şi 1937, adică din perioada interbelică, se ocupau de activitatea de extragere a tuturor substanţelor minerale utile solide din subsolul ţării, prin mine şi cariere, precum şi de exploatarea petrolului, a gazelor naturale, şi a apelor minerale.
Conform Legii minelor din 1924, producătorul era obligat să predea statului tot aurul, la preţul mondial. Prin modificările aduse în anul 1929, Statul avea prioritate asupra cumpărării aurului şi argintului, la preţul mondial, dar lăsa libertatea de valorificare a acestora doar în cazul în care Banca Naţională a României nu le cumpăra. În noua formulare, Legea minelor din 1929 stabilea că bogăţiile subsolului pot fi concesionate societăţilor de orice fel, române şi străine, care îndeplinesc normele cerute de legile române. În anul 1936, a apărut Legea pentru controlul circulaţiei metalelor preţioase, care prevedea restricţii şi sancţiuni pentru cei care se ocupă cu comerţul şi transportul clandestin de aur. Din 1937, s-a promulgat şi aplicat o nouă Lege a minelor, prin care producătorii de aur aveau obligaţia să-l predea (vândă) integral la stat, fiind prevăzute sancţiuni pentru cei care cumpărau de la producători sau furau aur. La 16 martie 1998, a intrat în vigoare Legea minelor nr. 61, abrogată prin Legea minelor nr. 85/2003, lege în vigoare, care aşteaptă dezbaterea şi aprobarea de către Parlament pentru modificare şi completare – în contextul situaţiei actuale a minelor din ţară.

De ce Notificări pentru Munţii Apuseni?

ape-de-mina-2Până nu demult, câteva imobile (clădire birouri + terenuri) situate în comuna Roşia Montană (Alba), intabulate pe Direcţia Minelor Baia Mare, au făcut parte din patrimoniul Remin. Prin H.C.M. nr. 1.813/1919 şi Înaltul Decret Regal nr. 2.588/1919, s-a întemeiat Regia Publică Comercială a Întreprinderilor Miniere şi Metalurgice ale Statului din Ardeal – Direcţia Minelor şi Uzinelor Metalurgice ale Statului Baia Mare şi Direcţia Hunedoara. Direcţia Baia Mare cuprindea exploatările miniere: Valea Roşie, Dealul Crucii, Baia Sprie şi Cavnic din jud. Satu Mare; Băiuţ (Someş); Rodna Veche (Năsăud); Roşia Montană (Alba); Săcărâmb (Hunedoara); Uzinele Metalo-Chimice Firiza de Jos (Satu Mare), Strâmbu Băiuţ (Someş), Zlatna (Alba). Minele de la Săcărâmb, aflate pe teritoriul comunelor Certejul de Jos şi Săcărâmb, sunt unicele din Europa, aurul este însoţit de telur şi seleniu şi valorificat ca atare încă din perioada respectivă.
La uzinele Firiza de Jos, se prelucra minereul provenit de la minele statului din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Rodna Veche, Săcărâmb şi de la Societăţile cu capital privat: „Minele Soc. Aurum din Valea Borcutului, Minele Herja din Chiuzbaia, Minele Soc. Franceze din Băiţa, Soc. Creditul Minier din Ilba jud. Satu Mare şi Minele Asociaţiei Maramureşeana din Jereapăn – Budeşti (Maramureş)”, precum şi ale Asociaţiilor miniere pe cuxe, din împrejurimi. La Strâmbu Băiuţ, se topea minereul de la minele Băiuţ şi Văratic şi mina Roata de la Cavnic, iar la Zlatna, minereul de la mina statului Roşia Montană şi de la Soc. Română „Mica” Sucursala Brad, precum şi de la Asociaţiile Miniere din Munţii Apuseni. Minereul de pirită provenit de la minele Soc. Anonime Române de Mine „Pyrit”, şi din 1928 „Minopyrit” din Handalul Borşei (Baia Borşa) – Maramureş, se vindea fabricilor de acid sulfuric din ţară.
Perimetrele miniere concesionate lui Iuliu Maniu, cunoscute sub denumirea „Minele dlui Iuliu Maniu ” din comuna Baia de Arieş, jud. Turda, nu au fost în aria de activitate a Direcţiei Baia Mare. Din aceste mine, potrivit statisticilor, în perioada 1914-1923, nu s-a extras minereu. Abia din 1924 a fost reluat lucrul în mină, când s-a extras 1.780 t minereu, în 1925 scade la 360 t, în 1926 creşte la 1.630 t, ajungând la 1.798 t în anul 1927.
În perioada celui de al Doilea Război Mondial, minele din Ardealul de Nord au fost rechiziţionate şi trecute sub control militar. Cele 16 mici Asociaţii Miniere pe cuxe, din regiunea minieră Baia Mare, au fost abandonate sau fără activitate semnificativă. După actul naţionalizării marilor întreprinderi, din 11 iunie 1948, în 1949 s-a înfiinţat Combinatul Metalurgiei Neferoase Baia Mare, care avea în subordine exploatările miniere: Nistru, Băiţa, Valea Borcutului, Valea Roşie, Dealul Crucii, Herja, Baia Sprie, Cavnic, Băiuţ şi Bălan (Ciuc); Uzinele Firiza de Jos şi Phoenix Baia Mare, cât şi Instalaţia Afinarea Aurului, care de la punerea în funcţiune în 1925 a prelucrat concentratele şi nămolurile aurifere provenite de la minele/uzinele din Regiunea minieră Baia Mare şi Munţii Apuseni.

Ing. Aurel PANTEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.