Jandarmii au participat la deblocarea drumului spre Usturoi

0
338

Miercuri, 4 ianuarie, la ora 18:15, la dispeceratul Jandarmeriei Maramureş s-a primit un apel, prin SNUAU 112, în care se specifica faptul că, apelantul şi o altă persoană se aflau blocate în autoturism, în urma unei avalanşe de zăpadă, pe drumul spre cabana Şoricelul, situată pe dealul Usturoiului, de lângă Baia Mare.
Echipa, formată din jandarmi şi reprezentanţi ai Primăriei, care au sosit la faţa locului cu utilaje de deszăpezire, a deblocat autoturismul. Drumul a fost blocat pe o porţiune de aproximativ 50 m. Persoanele blocate în autoturism s-au reîntors la Baia Mare, nefiind vătămate şi fără a fi necesară intervenţia ambulanţei.
Jandarmeria Maramureş reaminteşte faptul că, persoanele care vor să pornească la drum în zonele montane, trebuie să se informeze în legătură cu prognoza meteo, despre itinerariul pe care şi l-au propus şi condiţiile climatice locale.
Nu se recomandă ca o persoană singură să pornească la drum. Trebuie să se asigure că au ales traseul în funcţie de condiţia fizică şi psihică a celui mai slab din grup.
Este necesar să se asigure în privinţa echipamentului adecvat anotimpului şi să aibă cuţit, busolă/GPS, telefon mobil, mijloace de aprins focul.
O regulă extrem de importantă se referă la ajutorul acordat în cazul unui accident, orice persoană are datoria de a acorda ajutor celor care au nevoie.
La fel de importantă este identificarea, mai ales în cazul unui accident. Orice persoană, fie că este responsabil sau nu, pentru vreun incident, trebuie să se identifice cu datele personale (numele complet şi adresa) în faţa organelor abilitate.
De asemenea, turiştii trebuie să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor montani şi să evite implicarea în conflicte de orice natură.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.