Finanţări pentru reţele de apă şi canalizare

0
795

Fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 7.2, componenta de apă/ apă uzată, zona non-montană, aferentă sesiunii anuale 2017, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanţare depuse la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. De la deschiderea sesiunii în data de 28 martie 2017 şi până în 24 mai, prin această submăsură au fost depuse 134 de proiecte prin care se propun pentru finanţare investiţii în construcţia, extinderea şi modernizarea reţelei publice de apă în localităţi rurale având între 2.000 şi 10.000 de locuitori. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile solicitate prin proiectele respective a fost de 188 milioane de euro. AFIR are la dispoziţie jumătate din această sumă, respectiv 99.719.136 euro.
„Putem discuta cu adevărat despre o localitate civilizată, prosperă abia atunci când a fost pus în funcţiune un sistem de alimentare cu apă şi de canalizare. În fapt, dezvoltarea satului românesc este condiţionată şi de realizarea sau modernizarea infrastruc­turii de apă, apă uzată. Investiţiile propuse pentru finanţare prin submăsura 7.2 reprezintă un pas important pentru asigurarea unor condiţii de trai decente pentru locuitorii care vor beneficia de ele. Faptul că fondurile au fost epuizate arată clar că nevoile satului românesc necesită mult mai multă finanţare”, a declarat Adrian-Ionuţ CHESNOIU, directorul general al AFIR.
După încheierea evaluării de către experţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. (i.n.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.