”Mândru îs că-s şieuan”

0
1415

Pe ceteraşul Ştefan Rednic din Sighetu Marmaţiei îl ştiu mai bine din Ucraina. Acum vre-un sfert de veac, el împreună cu zonguraşul Ion Ivanciuc şi solista Anuţa Tudorovici au cântat la o manifestare culturală organizată de Asociaţia Social-Culturală a Românilor din Transcarpatia ”George Coşbuc”. Atât gazdele cât şi oaspeţii din stânga Tisei au apreciat măiestria cu care Ştefan jongla arcuşul. Pe Ştefan Rednic şi trupa sa i-am mai auzit cu plăcere cântând la o nuntă de argint la un prieten tot din Slatina, dar şi la mesele festive organizate la Slatina sau Apşa de Jos cu prilejul Zilei Naţionale a României, sărbătorite legal de românii din Ucraina, din 1988 încoace. Pe Ştefan l-am auzit cântând şi la numeroase festivaluri sau manifestări din Maramureşul istoric, dar şi la el acasă, unde mi-a prezentat diferenţa dintre vioara lui veche de peste o sută de ani, cu un sunet angelic şi una mai nouă, mai puţin remarcabilă. Zilele trecute, Ştefan se mândrea că-i şieuan, întrucât Consiliul Local şi Primăria comunei natale Şieu i-au acordat Diploma de Cetăţean de Onoare al Comunei. Născut pe 2 iulie 1955, Ştefan cântă la vioară de 5 decenii, de la vârsta de 12, antrenat de vestiţii ceteraşi din zonă. Trei ani mai târziu a frecventat cursurile Şcolii de Artă din Călan-Hunedoara. În 1977 l-a cunoscut pe celebrul violonist Niculae Tudorovici şi a activat la Clubul Cooperaţiei Mesteşugăreşti din Sighet, unde a colaborat cu solistul Pătru Bârlea, apoi cu Ansamblul Mara al Casei Municipale de Cultură Sighet. Devine corepetitor şi apoi profesor la Şcoala de Arte din Sighet, unde preţ de 24 de ani a predat vioară tinerelor generaţii. Printre foştii săi elevi au fost Mihăiţă Fodoruţ, Vasilică Bârsan, Adrian Şimon, Florin Rednic (fiul său, acum inginer). Ştefan Rednic a cântat alături de Titiana Mihali, Fraţii Florea, Gheorghe Covaci-Cioată, cu tarafurile Casei de Cultură şi Şcolii de Artă “Gheorghe Chivu”. Acum, el cântă cu fiul Florin (în fotografie) şi un tânăr grup vocal-instrumental.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.