Vacanţă judecătorească, din 3 iulie în 31 august

1
1108

Având în vedere că, începând cu data de 3 iulie, începe vacanţa judecătorească, iată programul de lucru cu publicul al compartimentelor arhivă şi registratură din cadrul Tribunalului Maramureş, valabil în perioada 3 iulie – 31 august:

• Arhiva şi registratura Secţiei I civile, str. Crişan nr. 3
– Arhivă: marţi – joi, între orele 9-11; luni şi vineri – închis
– Registratură: luni – vineri, între orele 9-11.
• Arhiva şi registratura Secţiei a II-a civile, Palatul Justiţiei, B-dul Republicii 2A: luni – vineri, între orele 9-10
• Arhiva şi registratura Secţiei penale, Palatul Justiţiei, B-dul Republicii 2A: luni – vineri, între orele 9-10.
De asemenea, întrucât pe durata vacanţei judecătoreşti sunt organizate şi efectuate concediile de odihnă ale personalului instanţei, Tribunalul ne informează că, activitatea de judecată, din această perioadă, se va restrânge, urmând a fi judecate doar cauzele urgente şi cele în care s-a încheiat un acord de mediere.
Pentru buna funcţionare a instanţei, colegiul de conducere a aprobat, prin hotărâre, listele cauzelor urgente specifice fiecărei secţii şi a dispus o serie de măsuri operative. Totodată, acţiunile care, deşi nu fac parte din categoria celor ce se judecă de urgenţă, vor fi depuse la registratura instanţei în perioada vacanţei judecătoreşti, se vor înregistra la data depunerii lor, însă vor fi soluţionate ulterior.

1 COMENTARIU

  1. Ce pacat de aceasta vacanta ,tocmai acum cind populatia sa gindit sa manifeste pentru caderea lui KOVESI sefa politiei politice din ROMANIA. Pe mine nu ma intereseaza de loc ce se intimpla cu tulusii cu morarii dintr-o justitie corupta in procent de peste 80%dupa umila mea parere,dar nu mi se pare normal ca dupa 27 ani de la revolutie sa fim condusi tot de securitate.Eu unul am iesit in strada chiar si singuri ,vezi: propuneri la legea pensiilor, apararea votului de aceea astept provocarea

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.