„Adonis face parte din categoria acelor poeţi de care veacul al XXI-lea va avea acută nevoie şi care vor ajuta conştiinţa umană să înţeleagă că prin poezie şi printr-un necontenit război împotriva cuvintelor trădătoare şi a ideilor lipsite de sens fiinţele umane şi limbile pe care acestea le vorbesc vor putea să se bucure cu fructele spiritului”. (Yves Bonnefoy)
Două elegii pentru tata
1
Uneori, tata se întoarce acasă
În formă de soare şi deasupra acoperişului
Pluteşte singurul nor
Pe care-l iubesc tainic, precum
Iubeşti o revoltă înmormântată
O frunte întunecată de praf
Şi-l iubesc, podoabă în piept
Şi ţărână
2
Pe casa noastră o tăcere suspină
Şi hohoteşte a plâns o altă tăcere
Tata a trecut între drepţi
Ogorul s-a stins
Şi rândunica mai moare o dată.
Caravană
O femeie a urcat pe corabie
O femeie a săvârşit miracolul înălţării la cer
Între pământuri şi cer. Cine eşti?
Caravană a valurilor ucise
Şi nimic nu mai este în jur
Până şi Dumnezeu a plecat
Cine eşti?
Şi a scrijelit pe luciul pietrei albe:
„Cu fiecare expiere a mării
Sânii corăbiei mi se trezesc înlăuntru”.
Orfeu
Îndrăgostit mă clatin prin
Infernul amplu, coborât în beznă
Pe care-l luminez şi drumul văd
La întâlnirea preoteselor în patul
Cu baldachin al zeului bătrân
Cuvintele-mi sunt ca furtuni de vară
Ce scutură din temelii simţirea
Şi cântecul scânteie este, albă
Sunt limba zeului sortit să vină
Magician al prafurilor sunt.
Traducere: Dumitru Chican
