Una cu campioana, cealaltă cu vicecampioana

0
260

• Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSVM Zalău •

Ştiinţa Explorări Baia Mare va începe returul sezonului 2017-2018 cu un meci pe teren propriu, sîmbătă, 9 decembrie, de la ora 18.00, formaţia antrenată de Marius Botea şi Sorin Pop urmînd să întîlnească campioana României, CSVM Zalău. Un adversar extrem de redutabil, aşa că băimărenii vor încerca să ofere o replică pe măsură şi să scoată cît mai mult din acest meci. Nu va fi deloc simplu, în condiţiile în care Ştiinţa Explorări l-a pierdut în această săptămînă pe liberoul Luis Bertran, care a cerut rezilierea contractului din motive personale, puertoricanul fiind unul dintre cei mai buni jucători în prima parte a campionatului. Cele două adversare de mîine au înregistrat acelaşi scor în ultima etapă din tur, 3-2, prin victoriile de acasă cu Universitatea Cluj, respectiv Dinamo Bucureşti. În urma succeselor repurtate, Ştiinţa Explorări ocupă locul 9, cu 12 puncte, iar gruparea din Sălaj are cu zece puncte în plus, situîndu-se pe poziţia a patra. Întîlnirea va fi arbitrată de clujenii Tudor Pop şi Lucian Husa, în timp ce observator FRV va fi Mihai Ioanovici (Braşov).

CSŞ 2 CNE Baia Mare – SCMU Craiova

Adversar redutabil şi pentru nou promovata CSŞ 2 CNE Baia Mare, în această etapă urmînd să poposească în nordul ţării vicecampioana SCMU Craiova, partida dintre cele două formaţii urmînd să se deruleze sîmbătă, 9 decembrie, de la ora 16.00, în sala sporturilor „Lascăr Pană”. Elevii lui Virgiliu Rău vor avea o misiune ingrată, tehnician care se va putea baza doar pe 9 jucători, străinii părăsind echipa în urmă cu trei săptămîni. În această situaţie, CSŞ 2 e greu să-şi propună puncte cu echipe mult mai experimentate şi din partea superioară a clasamentului. În consecinţă, SCMU Craiova are prima şansă la cucerirea celor trei puncte, vicecampioana avînd, totuşi, un parcurs oscilant în prima parte a sezonului. Craiovenii ocupă doar locul 6, cu numai 15 puncte, iar CSŞ 2 CNE Baia Mare este penultima în clasament, cu doar 7 puncte. Meciul dintre CSŞ 2 CNE Baia Mare şi SCMU Craiova va fi arbitrat de Lucian Husa şi Tudor Pop, iar observator FRV este delegat Mihai Ioanovici (Braşov).
Programul etapei a 12-a, prima a returului (sîmbătă, 9 decembrie): LMV Tricolorul Ploieşti – Steaua Bucureşti, ora 15.30, Digi Sport 3; CSŞ 2 CNE Baia Mare – SCMU Craiova, ora 16; CSM Bucureşti – Arcada Galaţi, ora 17; CSU UV Timişoara – Universitatea Cluj, ora 17.30; Dinamo Bucureşti – Unirea Dej, ora 18; Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSVM Zalău, ora 18.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.