Pe urmele delegaţilor maramureşeni ai Marii Uniri de la 1918 (4)

0
334

Studiu de caz: protopopul Iosif Pataki, Alexiu Pocol
(continuare din „Graiul Maramureşului” nr. 8.434 de miercuri, 10 ianuarie 2018)

Continuând seria delegaţilor la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, prezentăm în acest număr alte două personalităţi ale Bisericii Române Unite cu Roma: protopopul Iosif Pataki şi Alexiu Pocol.
Protopopul greco-catolic Iosif Pataki s-a născut la data de 20 martie 1872, la Vezendiu (azi, în judeţul Satu Mare), fiind unul din cei 11 copii ai familiei George Pataki şi Maria (născută Filep). Părinţii sunt sfătuiţi de preotul greco-catolic al satului Ioan-Silviu Sălăgeanu şi de învăţătorul Vasile Kiss, ca atât Iosif, cât şi fratele său mai mic, Iuliu Pataki, să-şi continue studiile la liceul din Oradea, pe care Iosif le finalizează în 1892. Urmează cursurile Facultăţii de teologie de la Strigonium (în maghiară Esztergom) până în 1896, după care se căsătoreşte cu Calorina Lazăr, fiica preotului Gavril Lazăr, paroh în Sânlazăr. După căsătorie, este hirotonit preot la data de 8 mai 1898 de către episcopul Mihail Pavel şi trimis mai întâi ca învăţător şi „cooperator” la Sanislău unde rămâne până în anul 1907 când este numit paroh în satul Săsar, lângă Baia Mare, ca mai apoi să i se încredinţeze şi misiunea de protopop al districtului protopopesc Ardusat. Se implică în viaţa politică alături de membrii PNR, făcând parte, în anul 1909, din grupul de iniţiativă care a constituit în comitatul Sătmar acest partid. Cunoscut în regiune drept colaborator şi prieten al lui Vasile Lucaciu, Alexandru Breban şi George Pop de Băseşti, este desemnat delegat de drept la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în calitate de protopop al districtului Ardusat. După crearea PNŢ, continuă şi activitatea politică alături de Iuliu Maniu şi de acest partid. La finele lui august şi începutul lui septembrie 1928, protopopul Iosif Pataki revine la Sanislău în calitate de paroh I şi protopop de Eriu şi administrator al districtului Văşad. La Sanislău, slujeşte până la pensionare. La parohia din Săsar devine membru fondator al Astrei, iar după reîntoarcerea la Sanislău, în 1928, îşi continuă activitatea în cadrul Astrei în calitate de preşedinte al acesteia până în 1942, dar şi de membru fondator al băncii româneşti „Arina”. Pentru meritele sale deosebite în plan pastoral şi cultural, a fost numit protopop emerit şi asesor al extractoratului diecezan. Se stinge din viaţă în anul 1952, fiind înmormântat la Oradea.
Una dintre personalităţile cele mai interesante ale momentului Unirii de la 1918, care a reprezentat cercul electoral Baia Mare în calitate de delegat ales, o reprezintă Alexiu Pocol, un personaj complex şi dinamic, uneori controversat, dar şi respectat. Alexiu Pocol provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, înnobilată la sfârşitul secolului XVI de către Sigismund Bathory. Alexiu s-a născut în 1871, în familia lui Ioan Pocol, crâsnic în biserica greco-catolică din Letca. Alexiu îşi începe studiile în satul natal, iar pe cele gimnaziale şi liceale le face la Preparandia din Gherla şi Blaj, devenind învăţător confesional. În 1892, ca tânăr învăţător, înfiinţează şcoala confesională de pe Valea Borcutului. Se căsătoreşte cu o nepoată a mitropolitului Vancea de Buteasa, al cărei prim soţ fusese un întreprinzător în domeniul mineritului. Acest fapt îl propulsează pe tânărul dascăl în lumea afacerilor în domeniul minier. Descoperă un filon bogat în aur ceea ce îl introduce în lumea aristocraţiei transilvane. În 1905, îl vizitează savantul Nicolae Iorga. O legendă spune că Alexiu a oferit, cu titlu gratuit, două kilograme de aur pentru confecţionarea coroanelor regelui Ferdinand şi reginei Maria. Se implică activ în acţiuni sociale şi caritabile susţinând material tineri dornici de studii, dar şi activităţi culturale şi politice, contribuie cu resurse financiare şi logistice la construirea noii biserici de pe Valea Borcutului, între 1903 şi 1904. Devine membru PNR, postură din care ţine o strânsă legătură cu George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, pr. Alexandru Breban, pr. Vasile Lucaciu. Documentele vremii ni-l prezintă şi ca un membru activ al Astrei, susţinând material organizarea întrunirilor locale, dar şi a adunărilor generale ale acesteia. Implicarea în viaţa politică i-a adus de două ori statutul de senator din partea PNR, iar în mai multe rânduri a fost ales primar al oraşului Baia Mare. A fost un prieten apropiat al episcopilor Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu, aducându-şi o contribuţie importantă la înfiinţarea, în 1930, a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş şi a stabilirii, în Baia Mare, a sediului acesteia. Din păcate, se stinge din viaţă la numai 64 de ani, în 1935, fiind înmormântat pe Valea Borcutului în cadrul unei ceremonii impresionante la care au participat numeroşi clerici, oameni politici, prieteni şi localnici. După trei ani, în 1938, pe 23 octombrie, episcopul dr. Alexandru Rusu îi evoca personalitatea lui Alexiu Pocol cu ocazia sfinţirii cochetei bisericuţe de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, atât din perspectiva omului politic, cât şi a omului religios care a fost.
pr. Ioan TÎMBUŞ, Centrul Universitar Nord Baia Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.