Despre cum se ”reperează” onoarea

Politrucul român, cocoţat pe scara puterii, are ca preocupări fundamentale imaginea şi orgoliul. O bună parte dintre politruci, mai ales cei mărunţi în intelect, aceia care deţin ponderea cantitativă ridicată, se străduiesc să se oglindească în ochii şi minţile alegătorilor ca făcători ai binelui comun. Cum politrucul nu are în palmares o meserie codificată, el nu poate conjuga verbul a face.

Orgoliul creşte proporţional cu prostia!

Se uită politicianul nostru în oglindă şi îşi zice: Doamne, fain îs! Da cât îs de deştept! Da ce puternic îs! Şi crede cu tărie tot ce-şi zice, ba mai şi adaugă câte ceva pe măsură ce acumulează cuvinte în vocabular. Un astfel de monolog este posibil pentru că a fost legitimat prin vot direct sau via partidul din care face parte, recunoscându-i-se astfel calităţile ”bune”. Ce vă miraţi, nu aţi auzit de calităţi ”rele”? Imaginea este totul! Pentru ima­gine se fac şi se desfac guverne! Activitatea politică dâmboviţeană se rezumă la a da… bine! Sau… a lua mult?! Încă nu m-am dumirit. Spiritul de haită, numit şi disciplină de partid, este la el acasă în politica românească. Dacă orgoliile unui big boss o cer, ostaşii politici se fac preş şi se conformează mai abitir decât la raportul regimentului.

Obişnuinţa-i a doua natură

Politrucul de doi lei şi ceva nu poate exista ca om al acţiunilor concrete, al faptelor în folosul acelora care i-au deschis drumul spre putere; el nu le are pe astea cu acţiunea, dar nici nu-l caracterizează direcţia. Politrucul trebuie musai să vorbească, cu sau fără rost şi cu sau fără treabă, şi să ne spună despre ce va face când va face. Important este să-l asculte cineva. Pentru a rezolva şi problema audienţei, se va înconjura cu adulatori-trepăduşi, acele specimene umane cu sarcini precise de a-i zgândări şi ţine treaz orgoliul, amintindu-i despre: cât de bine le zice el opozanţilor, ”că cum le zice el mai rar, nenicule”, ce ţoale mişto poartă, ce freză şi sprâncene à la Oprea şi-a tras, da ce maşină, ce viloi, ce amantă cu şarpantă ş.a.m.d. şi, iacă aşa, zi după zi, adulaţi şi lăudaţi, le sporeşte stima de sine mai ceva ca Zmeului coada. Încrederea rezultată din anvergura vorbelor şi a periuţelor creşte şi ea peste măsură.

Se lucrează şi cu verbul ”a face”, însă conjugat numai la viitor…

De dragul imaginii, unii politruci joacă la ruleta rusească ţara şi neamul ei. Asta se întâmplă la noi: un premier nu-i bun că-i cu statul paralel, altul că-i securist (!)… Ce mai contează poporul când onoarea lu’ nenea este nereperată? N-ar fi niciun bai dacă mizeria morală i-ar afecta doar pe ei. Ce să ne facem, însă, că – atunci când înoată în ea, ori de câte ori orgoliile lor se simt rănite la… Mustaţă – ne murdăresc şi pe noi. Sper să nu aduc un afront prea mare democraţiei, dar, în astfel de cazuri, patru ani de legislatură sunt prea mulţi. În mod firesc, prin faptul că noi i-am legitimat prin vot, ar trebui să ne pese de ceea ce fac în interesul lor şi în detrimentul nostru. Cum ies politrucii din mocirla în care au intrat de bunăvoie? Făcând promisiuni că se vor da bani la judeţe dacă nu va mai fi ăla, ci va fi aia. Sau d’aia? Încă nu se ştie cu siguranţă, se mai fac săpături! S-au făcut promisiuni organizaţiilor de partid că li se vor împlini toate năzuinţele, că vor fi bani pentru deschiderea aeroportului, că drumurile se vor moderniza, că… Da, se mai lucrează şi cu verbul a face, însă conjugat numai la viitorul simplu.

S-o fi prostit cineva?!

Pe ei, pe politicieni, nu-i putem acuza de prostie. Asta pentru că noi le-am dat girul şi ar însemna să recunoaştem mai multe decât am dori s-o facem. Aceştia, aflaţi în vremelnică reprezentare politică, au câştigat alegerile la scor de baschet, opoziţia-i un zero barat, economia merge şi fără de ei şi ar merge şi mai bine, un preşedinte ne-jucător, un popor ascultător, iar ei?! Ne transmit că ştiu ei ce-i mai bine pentru ţară, pentru generaţia tânără care îngroaşă rândurile analfabetismului funcţional, acum, în vremea Centenarului Unirii. Noi, nu! Noi nu suntem ca ei! O fi vorba despre niscaiva prostie, pe-aici prin spaţiul carpato-ponto-danubian? Andrei Pleşu a dezvoltat aspectele pros­tiei într-o conferinţă memorabilă, în care zicea că: prostul este acela care ştie, ştie tot şi de toate; dacă eşti atent la el, te învaţă el ce şi cum, iar dacă nu înţelegi… eşti prost! În aceste zile, la noi baba se piaptănă! şi nici măcar nu sunt încă zilele babelor!

Să ne grijim binele!

Încearcă unii să ne convingă de faptul că maşinaţiunile ce se întâmplă în zona politicului se fac în folosul nostru, ceva de genul: toţi îţi vor binele, tu să ai grijă să nu ţi-l ia! În Europa, ţările aflate în afara nucleului dur al UE încearcă coagulări ale principiilor şi preceptelor spre o mai bună protecţie în faţa iminentelor valuri seismice ale schimbărilor de paradigme ce se prefigurează. La noi, ca la nimenea: orgoliile şi interesele personale stau deasupra oricărei umbre de interes general.

Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului ”Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina de Facebook Prodatacons.

Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE