Serviciile de informaţii au primit resurse umane şi materiale însemnate şi sînt eficiente în lupta împotriva corupţiei, încît politicienii şi oamenii de afaceri trăiesc în spaimă, ştiu că sînt filaţi, convorbirile telefonice le sînt înregistrate, birourile şi casele lor au urechi! Starea de nervozitate îi afectează în principal pe cei cu funcţii publice şi nu găsesc altă soluţie decît să accepte acest control continuu! Instituţiile de represiune ale statului au încheiat protocoale de colaborare şi s-au coalizat pentru a-i urmări pe politicieni, iar pe cei suspecţi de corupţie caută să-i prindă cu minciuna sau în flagrant. Politicienii au această meserie, mereu negociază, obţin voturi şi simpatii, spun adevăruri parţiale, intermediază între contrarii şi o rugăminte făcută cu bună-credinţă poate fi socotită corupţie de un procuror zelos sau obtuz. Riscul de a fi politician, azi, este imens!
În 2005, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis că este nevoie de o strînsă colaborare între instituţiile de forţă ale statului, pentru a-i dovedi pe corupţi. Aşa s-a ajuns ca procurorii să fie ajutaţi de ofiţerii de securitate în obţinerea de probe audio, iar pentru a obţine condamnări, au extins cîmpul tactic spre judecători. Cruciada împotriva corupţiei era justificată de faptul că peste noapte apăruseră oameni care s-au mutat de la bloc în vilă cu 20 de camere şi piscină interioară, de parcă au cîştigat la Loto. Ei bine, au pus biciul pe aceştia.
Sîntem cu popor cu fragilităţi psihologice şi corupţia apare de regulă acolo unde comunitatea este obişnuită să dea şi să primească mită, sau acolo unde nu există politici preventive şi nici controale ferme. La noi, limita între ceea ce este acceptabil şi neacceptabil este prea subţire. Starea de confuzie a valorilor se datorează obişnuinţei rămase de pe vremea lui Ceauşescu să ne rezolvăm problemele personale dînd ciubuc – în termeni juridici înseamnă mită, una dintre formele corupţiei. Extorcarea şi folosirea informaţiilor din interior au devenit practici frecvente în perioada privatizărilor „în masă”, imediat după Revoluţia din 1989. Apoi, trucarea licitaţiilor publice şi perceperea de comision au generat averi mari.
Coalizarea cîinilor în haită a dat roade, cîţiva miniştri şi primari au fost închişi (sfîşiaţi), însă prejudiciile financiare nu sînt recuperate, paguba poate fi plătită în rate, 30% din venit, iar statul va recupera debitul într-o mie de ani! Ţările occidentale au depăşit faza forţei şi au trecut la prevenţie.
Asmuţirea procurorilor împotriva politicienilor a fost încurajată de Comisia Europeană, care desigur nu recunoaşte nimic cînd vine vorba de proceduri nedemocratice, de încălcarea dreptului la apărare, justiţie opacă, erori judiciare, exces de zel, arestări cu cătuşe pentru fapte incerte şi achitate în final…
Judecătorii români, prin cele două asociaţii profesionale pe care le au, critică sistemul de cercetare penală cu sprijinul ofiţerilor de securitate, aşa că după decizia de neconstituţionalitate dată de Curtea Constituţională a României, au fost dotate parchetele cu aparatură de supraveghere audio-video – aşa că politicienii şi oamenii de afaceri corupţi nu pot fi liniştiţi nici acum. Însă pe procurori, judecători, ofiţeri de informaţii, poliţişti oare cine îi veghează la capitolul corupţie? Este rolul politicienilor să decidă mecanisme de control, independente de sistemul de represiune.
Omul este corupt prin natura sa, se comportă nepotrivit pentru a obţine beneficii personale în majoritatea cazurilor. Şi românii dau şi iau mită, este ceva onorabil, nu există graniţă, nu li se pare ruşinos să corupă pentru a nu da faliment. Aşa că au învăţat lecţia, nu mai fac „afaceri” la telefon, ştiu că SRI-ul şi acum DNA-ul îi supraveghează operativ şi tehnic. Glumind: ideal ar fi ca toţi românii să fie urmăriţi prin smartphone cu GPS, că de aia plătim abonamentul!
Teoria chibritului spune ca batul de chibrit are trei parti: partea de jos a batului de chibrit, partea de mijloc a batului de chibrit si partea de sus a batului de chibrit, fiecare parte avind la rindul ei si la nesfirsit acelasi parti.
Conditii istorice seculare au facut ca in scumpa noastra tara sa existe mica coruptie. Iti face cineva ceva pe care gresit il consideri a fi un favor, dai si tu ceva acolo, ca se te simti sau sa fi considerat gentleman. Dar de fapt, facind acest lucru, este greu sa nu te simti un mizerabil.
Timpurile mai moderne au introdus in scena coruptia mijlocie. Poate or fi multe cazuri, dar de departe iese in evidenta cel mai corupt sistem al tarii, sistemul sanitar. Este cazul darii pe care o dai medicului pentru ca vrei si tu ceva normal, si anume sa fii sanatos. In Franta nu exista o asemenea dare, o asemenea situatie. Semn ca situatia asta rusinoasa, nedemna, poate fi remediata. Sa vedem ce ne va aduce legea unitara de salarizare in sistemul sanitar. Poate, poate va elimina rusinea romanului de a nu da dare medicului care-l trateaza. Poate, poate medicului ii va fi rusine si nu va lua dare pacientului rusinos, care, desi sarac, conform obiceiului traditional, simte nevoia de a darui.
Si avem marea coruptie, care ne-a facut saracii Europei pe noi traitorii in una dintre cele mai bogate tari in resurse naturale ale continentului. A confunda marea coruptie cu „o rugăminte făcută cu bună-credinţă”, precum si asertiunea „Riscul de a fi politician, azi, este imens!” sunt glume reusite din editorial. Realitatea extrem de serioasa arata ca nu-i vorba de rugaminti sau riscuri, ci de faptul ca romanii sunt martirii coruptiei. Coruptia este de departe cea mai mare amenintare la adresa sigurantei nationale a tarii!
Sau mai stii? Poate gresesc. Nu exista coruprie, exista doar incalcari flagrante ale dreptului jefuitorilor tarii, niste porci mizerabili, de a martiriza romanii.