Porţi deschise la Jandarmerie

0
163

La Inspectoratul de Jandarmi Maramureş a avut loc ,,Ziua porţilor deschise’’ parte din acţiunile organizate pentru marcarea aniversării a 168 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Activităţile au debutat la sediul din municipiul Baia Mare unde au fost prezenţi copii şi elevi din cadrul unităţilor de învăţământ din Maramureş.
Cadrele de jandarmi au prezentat aspecte privind activitatea şi atribuţiile celor care se află la datorie în slujba cetăţeanului zi de zi, materialele aflate în dotarea jandarmilor, exerciţii demonstrative desfăşurate de către cadrele Detaşamentului Mobil, exerciţii în care au fost implicaţi câinii de serviciu.
Cu acest prilej, jandarmii le-au prezentat şi posibilitatea de a candida pentru a fi admişi în cadrul instituţiilor militare de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Pintea Viteazul” Maramureş mulţumeşte celor care şi în acest an, ca de fiecare dată, au fost alături de instituţie, au susţinut şi au participat direct sau indirect, la activităţile organizate şi desfăşurate în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.