Înainte de a pleca din ţară peste Ocean, i-am lăsat maestrului Dumitru Fărcaş o scrisoare de recunoştinţă şi prietenie. Era în preajma zilei de 12 mai, când Mitru rotunjea opt decenii de viaţă. Spuneam că lui i se cuvin cuvinte apăsate ale limbii române, deoarece a ştiut ca darul lui Dumnezeu să-l folosească într-un fel unic, în folclorul românesc. A fost primul care a dus în ţară şi în lume folclorul maramureşean instrumental. Realizatorul Tv, Dumitru Buzoianu, spunea că pe poarta deschisă de Dumitru Fărcaş au intrat Fraţii Petreuş. A făcut din taragot un instrument naţional. A dezvoltat un stil de a cânta. În urma lui au apărut zeci de taragotişti în toată ţara, inclusiv în satul natal. Este un interpret genial. Îl cunoaştem după ton. Îţi este suficient să auzi două sunete, pentru a exclama: ăsta e Mitru!
Am avut norocul să fim contemporani cu doi instrumentişti unici: Dumitru Fărcaş şi Gheorghe Zamfir, care au făcut cunoscut folclorul românesc în lume la cote înalte. Adică spiritul nostru cântător. Adeseori, Dumitru Fărcaş îl evocă pe George Enescu, care spunea că sunt trei condiţii pentru a fi un bun muzician: să ai talent, să ai ureche muzicală şi apoi munca. Ea te consacră. Mitru le-a întrupat pe tustrele. De ambasadorul nostru prin cântec mi-am adus aminte recent la Washington. Aici, în capitala Americii (folosesc formula populară a SUA), în 1999, România a fost invitata de onoare la Smithsonian Folklife Festival. Sărbătoarea în aer liber s-a desfăşurat pe National Mall din Washington, în faţa Senatului american. Organizator a fost Fundaţia Culturală Română, condusă la acea vreme de prozatorul Augustin Buzura. De la el am aflat multe detalii despre acel mare eveniment românesc din capitala SUA.
Atunci a fost adusă şi o biserică din Maramureş, care a stat alături de Memorialul Lincoln şi Obeliscul lui Washington. După festival, biserica a fost dăruită unei comunităţi româneşti din Chicago. În acel an, Dumitru Fărcaş a fost încununat în capitala americană cu un mare premiu. Mai precis, a fost laureat al festivalului. Cununa de lauri din America i-a prilejuit lui Mitru gânduri despre România şi tradiţiile ei. Evoca prezenţa românilor prin timp peste Ocean. Românii au venit în America să muncească, s-au întors acasă, unde şi-au cumpărat pământ.
Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Mitru crede că prin educaţie putem păstra tradiţiile. Să nu uităm că România este o ţară în care oamenii s-au creştinat aflându-l pe Dumnezeu cu multe secole înainte ca America să fie descoperită. De altfel, cântecul lui Dumitru Fărcaş asta spune. Laureatul american din Groşii Băii Mari obişnuieşte să-l citeze pe fostul preşedinte american, Geoge Washington, care spunea în testamentul lui, referind-se la emigranţi: „acel emigrant care nu-şi iubeşte obârşia din sânul căreia a plecat nu va fi niciodată un bun american”.
Premiul american pentru Dumitru Fărcaş nu este doar binemeritata recunoaştere a valorii, ci are şi un vector diplomatic. Ne aducem aminte de isprava vecinilor unguri, de acum cinci ani, când ne-au furat Ciocârlia, la Washington. Am aflat acum detalii despre acest gest. Dumitru Fărcaş este un român al lumii. A fost împodobit cu multe premii. De la Helsinki, la Paris. Celebrul Marcel Cellier, descoperitorul lui Zamfir, l-a acompaniat pe Fărcaş într-o biserică. Şi a ieşit un disc genial. Nemţii regretă că Beethoven nu a cunoscut taragotul lui Dumitru Fărcaş, că altfel arăta Simfonia Pastorală.
