Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) desfăşoară în această perioadă controlul la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată eşantionate la controlul pe teren în cadrul Campaniei 2018. În ce priveşte controlul aferent al unor obligaţii specifice, acesta va avea loc în iarnă sau în primăvara anului următor. Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului financiar. Mai exact, scopul controalelor constă în verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare, suprafaţă şi aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului. Fiecare verificare la faţa locului va fi obiectul unui raport de control. Rugăm fermierii să colaboreze în această perioadă cu specialiştii APIA pentru a realiza programul de verificare stabilit – a mai comunicat instituţia.