Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.261 locuri de muncă. Cele mai multe oferte disponibile sunt în: Bucureşti, Prahova, Arad, Timiş, Iaşi, Dolj, Cluj, şi Sibiu. Cele mai puţine locuri de muncă se regăsesc în: Sălaj, Ialomiţa, Covasna, Caraş-Severin, Galaţi, Giurgiu, Suceava şi Bacău. La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.503), lucrător comercial (1.267), agent de securitate (1.225), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.111), manipulant mărfuri (968), confecţioner-asamblor articole din textile (686), şofer autocamion / maşină de mare tonaj (663), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (650), montator subansamble (586), ucenic (582). Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.