În judeţul nostru nu s-au construit niciodată canale pentru irigaţii, cuprinse într-un sistem integrat. Asta deoarece relieful Maramureşului este predominant muntos, aşa că zonele pretabile pentru cultura mare sunt mici. În consecinţă, autorităţile centrale de dinainte de ‘89 au eliminat judeţul nostru, de fiecare dată, din planurile pentru construirea unor sisteme integrate pentru irigaţii.
Totuşi, în ultimii trei ani, strategia în această privinţă s-a îmbunătăţit la nivel de ţară. Virgil Ţânţaş, directorul executiv al Direcţiei pentru agricultură Maramureş, ne-a explicat: „În ce priveşte programul de îmbunătăţiri funciare, la irigaţii, în decursul timpului au fost 9 obiective în 2016, un an mai târziu – 48, iar în acest an – 64 obiective pe primele 7 luni. De asemenea, în 2017-2018, s-au pus în funcţiune 10 amenajări de irigaţii, care în ultimii 25 de ani nu au funcţionat. Dacă în 2015 nu era niciuna, doi ani mai târziu s-au repus 3 staţii de irigaţii, iar în acest an, alte 7 staţii. Referitor la apa gratuită, până la staţia de punere sub presiune, acolo unde trebuie să vină utilizatorul de teren să-şi ia apa pentru irigare, a fost adusă apa, anul trecut, în 1.700 km canale de irigaţii, la 290 de motopompe ale fermierilor, care au funcţionat vara trecută. În cele 7 luni ale anului în curs, canalele au fost umplute cu apă pe o lungime de 1.600 km, iar până la finele anului, suprafaţa va ajunge la 2.000 de km, ceea ce reprezintă un efort deosebit ca să existe apă gratuită pe această lungime. De la Revoluţie încoace în niciun an nu a mai fost aşa. Păcat că în Maramureş nu avem sistem integrat de irigaţii. Nu a fost construit nici înainte de ‘89 şi nici după, când nu s-au mai făcut asemenea investiţii în judeţul nostru. Lucrările de acest gen sunt ample, zonale, iar Maramureşul nu s-a încadrat până acum”.
Judeţul nostru va fi cuprins în noua strategie de irigaţii

Totuşi, Maramureşul va figura în noua strategie de irigaţii la nivel naţional, aşa că în viitor s-ar putea ca şi fermierii noştri să se poată bucura de această facilitate: „Urmează ca Agenţia naţională de îmbunătăţiri funciare (ANIF), că aceasta se ocupă, să propună în această perioadă ministerului un memorandum prin care să cuprindă şi o strategie pentru sistem de irigaţii şi la noi în judeţ. La noi în judeţ acest sistem de irigaţie ar merge în multe locuri gravitaţional, de la munte la vale. Maramureşul a fost vitregit de asemenea lucrări în trecut, deoarece zonele pentru cultura mare nu sunt aşa întinse ca în sud sau vest, spre exemplu şi, în consecinţă, nu am fost cuprinşi în sistem. Dar gravitaţional ar merge şi la noi crearea unui sistem integrat de irigaţii. Vă daţi seama că dacă s-ar finaliza barajul de la Runcu ar fi atâta cantitate de apă încât să meargă prin sistemul normal de aducţiune de apă, care vine la fiecare gospodărie, omul plătindu-şi apa şi putând iriga. Irigările care se fac la noi în judeţ în prezent, pe Valea Someşului în special, sunt prin foraje individuale, cu pompe. Acestea funcţionează cu combustibil, dar fermierii au apă cu care să-şi irige culturile. Statul îi poate ajuta pe fermieri, ca să le subvenţioneze energia, sau metrul cub de apă. Există şi zone cu mici bazine săpate în pământ de către legumicultori, de unde îşi trag tot cu pompele apa pentru irigaţie”, a completat Virgil Ţânţaş.