Sărbătoarea cărții la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Scriitori, jurnaliști, oameni de cultură s-au întâlnit ieri, 28 septembrie, într-un cadru festiv, la instituția de cultură județeană și au primit premii pentru cele mai reușite volume publicate în cursul anului trecut. Cu această ocazie, directorul executiv al revistei “Nord Literar”, Săluc Horvat, a anunțat că revista de cultură finanțată de Consiliul Județean Maramureş a fost recunoscută de Uniunea Scriitorilor din România.
La actuala ediție, juriul care a analizat cele 25 de volume propuse a fost format din: prof. univ. dr. Nicolae Felecan, prof. dr. Delia Muntean, Florica Bud, Nicolae Scheianu, președinte fiind poetul și criticul literar Ion Cristofor din Cluj-Napoca, iar secretară, Raluca Hășmășan. Un oarecare regret a fost legat de sumele mai puțin consistente prevăzute pentru premiere (în cuantum de 300-500 lei).
“Sub aspect financiar, contribuția a fost mai mult decât modestă. Dacă unii s-ar fi așteptat ca această participare să fie însoțită și de o stimulare financiară, nu am reușit decât într-o mică măsură. Asta nu înseamnă că nu au fost prețuite cărțile celor care nu au fost recompensați financiar”, a spus Săluc Horvat.
La rândul său, Ion Cristofor, președintele juriului, a punctat faptul că a fost obiectiv în evaluarea volumelor, cu atât mai mult cu cât nu locuiește în Baia Mare, dar apreciază literatura, publicistica de aici, pe care le consideră ca fiind de valoare. “Sunt deosebit de onorat de a fi aici ca între niște prieteni dragi și într-un oraș pe care îl iubesc mult și de care mă simt foarte legat. Am fost onorat de această postură ca un om ce simte pulsul literaturii care se scrie aici și vede în Baia Mare o publicistică foarte serioasă”, a declarat Ion Cristofor.
La ediția 2018 a evenimentului Cărțile Anului a fost oferit un premiu In Memoriam și regretatului ziarist Augustin Cozmuța.
Premiile Cărțile Anului:
“Cartea Anului”: Gheorghe Glodeanu pentru volumul “Scriitori, cărți, muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română”
Premiul pentru Poezie: Ana Olos pentru volumul “Versuri de circumstanță, plagiate și mici însăilări”
Premiul pentru Proză: Teo Moldovan pentru volumul “Puzzle … în toate sensurile”
Premiul pentru Critică: Terezia Filip pentru volumul “Eminescu – semne și simboluri de aur”
Premiul pentru Carte Științifică: Delia-Anamaria Răchișan pentru volumul “Istoricul și estetica mărțișorului românesc din cele mai vechi timpuri până în prezent”
Premiul pentru Publicistică: Nicolae Goja pentru volumul de editoriale “Țara Păcălelilor”
Premiul “In Memoriam”: Augustin Cozmuța pentru volumul “Anul 70 al vieții mele. Jurnal”
Juriul a mai acordat diplome și altor autori după ce a constatat valoarea cărților scrise de aceștia. Premianții sunt:
George Achim pentru volumul “Sita de ceară. Istorii din istoria unui ținut transilvan”
Maria Bilțiu, Pamfil Bilțiu pentru volumul “Biserici de lemn din Țara Lăpușului”
Lotica Vaida, Simion Vaida pentru volumul “Maramureșul muzical. Lexicon biobibliografic”
Ilie Gherheș pentru volumul “Maramureșenii și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”
Grigore Ciascai pentru volumul “Campionii”
Vasile Leschian pentru volumul “Rostiri afabile”
Ioan Dragoș pentru volumul “Acte adiționale la foaia de observație”
Gheorghe Pop pentru volumul “Neodihna gândului”
Rodica Dragomir pentru volumul “Aritmetica întoarcerii”
Marian Hotca pentru volumul “Poemele copilăriei”
Diana Teodora Cozma pentru volumul “Amurg suspect”
Valer Turcu-Iorga pentru volumul “Primii pași spre America”
Milian Oros pentru volumul “Jurnal”
Editura Proema pentru antologia “Punte între lumi și inimi”.