De doi ani de zile, am în vecini gândul de a scrie despre Aurel Sasu, criticul şi istoricul literar din Cluj-Napoca, cred cel mai consecvent şi înţelegător cunoscător al realităţii literare şi publicistice din comunităţile româneşti din America şi Canada. Cu multe dintre cărţile lui, dedicate acestui fenomen, am trecut în două rânduri Oceanul. Este singurul contemporan care a desluşit cu fineţe episoade româneşti de pe continentul nord-american. De la anvergura generalului George Pomutz, cel care a negociat Alaska pentru americani, la Policarp Moruşca, primul episcop al românilor din America. Ajuns exilat în propria ţară.
Cine doreşte să afle ce gândeau primii români ajunşi în Lumea Nouă stau la îndemână cărţile distinsului clujean. El face parte din triunghiul de aur care a coordonat Dicţionarul Scriitorilor Români – Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu – fiind singura lucrare cu cel mai mare număr de scriitori români înregistrat vreodată. O carte demnă de interesul străinătăţii. Aurel Sasu s-a născut în satul Oarda de Alba Iulia. După absolvirea Universităţii clujene, devine cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară al Academiei Române din oraşul de pe Someş. După peripeţii ajunge lector de limbă şi civilizaţie românească la Washington. Apoi, pentru o perioadă, este bursier american.
Timp de un sfert de secol a fost intelectualul român care a descoperit şi ne-a apropiat România culturală şi publicistică din federaţia americană. Aurel Sasu rămâne, de departe, cel mai avizat cunoscător al comunităţilor româneşti de acolo. Când am ajuns, în vara acestui an, în Astoria-New York, la Cenaclul Mihai Eminescu, condus de teologul şi scriitorul Theodor Damian, confraţii români mi-au vorbit cu mult respect intelectual despre Aurel Sasu. Portretul care mi-a rămas în minte este cel făcut de criticul M.N. Rusu. Aşa am aflat că Aurel Sasu a fost românul care şi-a petrecut mult timp în Biblioteca Congresului. Unde a descoperit documente preţioase cu referire la devenirea presei româneşti. A constatat că românii de peste Ocean tipăreau ziare pentru un exerciţiu de limbă şi de credinţă. Un exerciţiu de românism, de a lupta împotriva uitării, de a cultiva memoria natală. Un admirabil efort de supravieţuire colectivă.
A fost prezent între românii din comunităţi bine statornicite, pentru a le descrie devenirea. La biserica ortodoxă română din Cleveland, care imită arhitectura bisericilor maramureşene, petrece primul Paşte. La Pittsburg, oraşul oţelarilor, care are cea mai înaltă Universitate din America. Nu ascunde părţile întunecate pe care le întâlneşte. Se loveşte de lumea drogurilor, violenţei, pornografiei, a terorismului şi crimei. Crede că America are suferinţele ei, dar nu-şi ascunde rănile. Prin toate utopiile şi eşecurile lui, secolul XX rămâne un secol eminamente american. Pentru că America te ajută să-ţi cunoşti toate complexele, să-ţi învingi toate spaimele, să-ţi hrăneşti toate iluziile.
Parte dintre ele le-am trăit, în tăcere, şi eu. Acolo te convingi că supravieţuirea este, în primul rând, o chestiune absolut personală. Aici m-am întâlnit cu gândurile lui Aurel Sasu. Ajunge la Saint Louis, unde îl aştepta Mark Twain, pe puntea vechiului vapor cu zbaturi. La Jackson, Michigan, la Episcopia Ortodoxă Română, la sihăstria lui Alexandru Nemoianu, nu s-a simţit într-o călătorie americană, ci într-un blând asfinţit, sub streaşina casei din Ardeal. Aici a simţit aerul unei Transilvanii, adus de primii emigranţi. Aici, printre manuscrise, gazete şi cărţi află o arhivă a spiritului creator românesc. A dedicat o lucrare presei româneşti din Statele Unite ale Americii, care mi-a fost de mare folos în reconstituirea comunicării între oameni. Cel care a declarat chiar în locul în care m-am aflat şi eu, Cenaclul Mihai Eminescu din New York, că este îndrăgostit de oamenii Americii a decupat activitatea preotului Epaminonda Lucaciu, fiul marelui tribun, pentru Marea Unire. Situându-se printre numele de referinţă ale diasporei româneşti.
Aurel Sasu, Americanul i-am zis eu. Pe 27 septembrie, eram la manifestările literare din Marmaţia şi Deseşti. Un prieten clujean a anunţat moartea lui Aurel Sasu. Mi-am adus aminte că, în primăvara acestui an, l-am întâlnit pe o terasă clujeană. Când i-a dăruit prietenului său, Săluc Horvat, recenta apariţie a cărţii. Cum mor scriitorii români? Acolo am aflat că scriitorul român moare în demnitate, fără anxietăţi inutile. Camil Petrescu a ţinut să rămână treaz până în ultima clipă pentru a înţelege moartea. Lui Aurel Sasu îi plăcea să repete o vorbă a lui Mark Twain: Moartea este eternitatea care ne face pe toţi egali.
Fie acest text un omagiu adus lui Aurel Sasu, Americanul!
