Heniu Prundu Bârgăului – AS Independenţa Baia Mare
Campionatul primei ligi la fotbal feminin se reia la finalul acestei săptămâni, cu prima etapă a returului (10), duminică, 10 martie, fiind programate toate cele patru jocuri. AS Independenţa Baia Mare joacă în primul joc oficial în deplasare, la Heniu Prundu Bârgăului, de la ora 14.00. Fără emoţii, deocamdată, în ceea ce priveşte retrogradarea, „domniţele rîului” ocupă locul 7, din 9 echipe, cu şapte puncte strânse, propunându-şi pentru partea secundă a sezonului un parcurs mai concludent faţă de prima parte. În debutul returului vor da peste un adversar mai bine clasat (locul 5, 13 puncte) şi, totodată, incomod, cu aspiraţii şi şanse la podium. AS Independenţa va încerca, totuşi, să obţină un rezultat pozitiv, dar şi să-şi ia o revanşă pentru meciul tur, Heniu câştigând atunci, pe nedrept, cu 2-1. Meciul Heniu Prundu Bârgăului – AS Independenţa Baia Mare va fi oficiat de o brigadă din Târgu Mureş, cu Claudiu Ştef la centru, ajutat de Balint Albu şi Vlăduţ Gaspar.
Programul etapei 10, prima a returului (duminică, 10 martie, ora 11.00): Universitatea Olimpia Cluj-Napoca – Fortuna Becicherecu Mic; CSŞ Târgovişte – Universitatea Galaţi; AFC Fair-Play Bucureşti – Universitatea Alexandria; Heniu Prundu Bârgăului – AS Independenţa Baia Mare, ora 14.00; Vasas Femina Odorhei stă.