CSU Universitatea de Vest Timişoara – CS Minaur II 36-35 (18-20)
CS Minaur II a pierdut lupta în deplasare împotriva formaţiei CSU Universitatea de Vest Timişoara, scor final 36-35 (18-20).
Începutul partidei a fost unul echilibrat, în min. 4 gazdele reuşind să preia conducerea (3-2), avantaj pe care l-au menţinut doar până în minutul 10, când băimărencele egalează şi preiau conducerea reuşind să marcheze 4 goluri consecutive (9-6). Confruntarea continuă în favoarea echipei noastre care la finalul primei reprize intră la vestiare cu avantaj de 2 goluri, scor 18-20.
În a doua repriză, lupta se intensifică, ambele echipe reuşind să înscrie în serii de 3, respectiv 4 goluri consecutive. Gazdele reuşesc să preia din nou conducerea de două ori într-un interval scurt de timp, respectiv în min. 44 şi 48. Băimărencele atacă în forţă poarta gazdelor şi reuşesc să înscrie consecutiv 4 goluri, preluînd din conducere. Finalul partidei este unul strâns, în ultimul minut scorul fiind egal 35-35, însă gazdele reuşesc să marcheze în ultima secundă şi să obţină cele 3 puncte.
CS Minaur II: Cherecheş, Şamaţ – 13, Eremici – 6, Bîscă – 3, Surducan – 3, Demian – 2, Porohniuc – 2, Toma – 2, Bochiş – 1, Tovt – 1, Horj – 1, Asaftei – 1, Băcanu. Antrenori: Ioana Marta şi Sorin Rădulescu.
Penultima etapă aduce un nou meci în deplasare la CSM Oradea, duminică, 14 aprilie.