Sistemul românesc de siguranţă a alimentelor şi protecţie a consumatorilor este pus din nou sub semnul întrebării, în urma importului a sute de tone de peşte contaminat cu metale grele, printr-o reţea internaţională de infractori, unul dintre aceştia fiind din Borşa (poliţiştii i-au percheziţionat domiciliul). Vameşii şi inspectorii veterinari de la graniţă au permis ca peştele otrăvit să intre în ţară şi să fie vîndut în magazine, semn că modelul românesc de protecţie a sănătăţii publice are slăbiciuni inacceptabile. Să ne gîndim că am fi cumpărat şi noi peşte contaminat cu metale grele şi l-am fi consumat, acasă sau la restaurant, împreună cu soţia şi copiii… Ne revoltăm, cerem ca instituţiile să ne protejeze de asemenea înşelăciuni şi atentate la sănătatea publică, dorim ca siguranţa alimentelor să fie o prioritate a statului!
Defecţiunile structurale nu sînt doar ale ţării noastre, ci caracterizează şi sistemul european de supraveghere şi control al comerţului cu hrană, pe care din 2007 l-am adoptat fără să ne dăm seama ce va urma. Boala vacii nebune a îngrozit Europa şi măsura luată a fost ca vitele să nu mai fie furajate cu făină de carne (produsă din cadavre de animale), ci doar cu furaje vegetale. Au urmat scandalurile cu dioxina, carnea de cal în lasagna, ouăle cu fipronil (2017), iar la zi este uleiul de floarea-soarelui colorat artificial şi vîndut ca ulei extravirgin de măsline. Cu adevărat, nu ştim ce mîncăm, de unde provine materia primă şi cine a preparat alimentul!
UE a înfiinţat, în 2002, Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară, iar pe plan naţional există trei instituţii, ANSVSA, DSP şi CPC, care ar trebui să se ocupe de aceste probleme. Însă personalul alocat este puţin, analizele de laborator costă mult, aşa că alertele alimentare curg fără nici o urmare în sensul îmbunătăţirii calităţii şi salubrităţii alimentelor.
UE are o Cartă a Drepturilor Fundamentale, în care dreptul la sănătate este garantat – însă despre ce fel de sănătate e vorba, cînd 500 de tone de peşte contaminat de metale grele au ajuns în stomacul românilor!? UE şi România aplică aceeaşi politică privind siguranţa alimentară, garantează că alimentele sînt sigure şi nutritive, produse din plante şi animale sănătoase, dar nu controlează fiecare fermă, brutărie, carmangerie, restaurant, nu iau probe din toate şarjele, ci doar prin sondaj şi, ca să fie bine, îşi anunţă inspecţia cu o zi înainte. Practic, între stat şi industria alimentară există o înţelegere tacită, ca să nu spunem mai multe…
Este greu de crezut că 500 de tone de peşte contaminat au fost pescuite prin braconaj electric, transportate din Spania şi Italia în România, trecute prin vamă şi comercializate în magazine fără ca cineva să înţeleagă. Îţi vine să crezi că demonii banului se află printre noi şi iau forma interesului de a înşela consumatorul! UE şi toate ţările europene ar trebui să deţină instrumente proprii de control şi analiză de laborator şi să se asigure că producătorii nu falsifică alimentele, astfel încît consumatorii să aibă siguranţă că produsele cumpărate din locuri autorizate sînt de calitate. Însă nici UE, nici statul, nici producătorii şi nici comercianţii nu garantează nimic şi nu-şi asumă nici o răspundere, iar cumpărătorul trage ponoasele cu propria sănătate.
Incidentele alimentare sînt prea numeroase şi de amploare prea mare pentru a putea spune că situaţia se află sub control. Iar noi nu găsim altă soluţie, trebuie să ne hrănim, aşa că tot în magazine ajungem, deşi nu ştim ce se află în ambalaj, ce băgăm în gură şi ce efecte pe termen scurt sau lung vor apărea. UE n-are de gînd să reformeze domeniul, ar fi o provocare, de vreme ce industria de prelucrare a produselor agricole se opune oricărei schimbări, însă alegătorii asta cer de la politicieni, ca lanţul alimentar să fie controlat riguros, de la furcă la furculiţă!
