Maşina lingvistică de război

0
75

În ultima vreme, mi-am reluat drumurile, din dreapta Tisei până la Cernăuţi. Este un privilegiu profesional să pipăi realitatea la faţa locului. Să asculţi românii ce spun despre felul lor de a trăi, să simţi cu ce unitate de gândire îşi măsoară viaţa de zi cu zi, dar şi istoria din care vin. Dacă sunt loiali tânărului stat, în care le-a fost sortit să fie, nu uită nici o clipă că sunt români. Nu de puţine ori trebuie să se facă auziţi. Deoarece, de sus, vin reguli care-i apasă. Le zgâlţâie identitatea. Scriitorul şi prietenul Ştefan Hostiuc, din Cernăuţi, când ne întorceam pe drumul tânărului Eminescu de la Casa mentorului Aron Pumnnul, îmi spunea despre starea şcolii româneşti din Ucraina.
Într-un război hibrid, niciodată declarat, instituţiile culturii, religiei, educaţiei şi presei îşi deschid discret un câmp de bătălie. La atacurile atipice ale Moscovei, Kievul contraatacă prin politici lingvistice, de educaţie şi chiar ecleziastice. Care aduc prejudicii unor comunităţi istorice, aflate la margine de ţară, înrudite prin limbă şi cultură cu patria mamă. Recent, dascăli români din dreapta Tisei erau îngrijoraţi de noua lege privind limba de stat adoptată de Rada Supremă, în aprilie 2019. Actul normativ prevede obligaţia folosirii limbii ucrainene în toate domeniile vieţii, cu excepţia convorbirilor particulare şi a procesiunilor religioase. Încălcarea acestor reguli constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. În cazul defăimării simbolurilor naţionale, legea prevede pedeapsa cu închisoarea.
Fiecare cetăţean al Ucrainei este obligat să vorbească limba de stat. Pentru a respecta această prevedere, se vor organiza cursuri pentru învăţarea limbii ucrainene. Legiuitorul a reglementat şi limba publicaţiilor tipărite (ziare, reviste, cărţi) care apar în Ucraina. Cel puţin jumătate dintre acestea, în ceea ce priveşte tirajul, trebuie să apară în limba ucraineană. Toţi oficialii şi şefii instituţiilor de stat, medici, avocaţi, judecători, militari, cadrele didactice din şcoli şi universităţi trebuie să vorbească limba ucraineană. Printre cei care au susţinut adoptarea actului normativ se afla şi partidul fostului preşedinte Petro Poroşenco, care a semnat legea înainte de încheierea mandatului. Adoptarea legii a fost salutată cu aplauze de către deputaţi, care s-au ridicat în picioare şi au strigat: ”Glorie Ucrainei! Glorie eroilor”! , după care au intonat imnul naţional.
Noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenschi, de profesie actor de comedie, a cărui limbă maternă este rusa, a promis că va solicita reexaminarea legii. Comunitatea românească din Ucraina critică legea adoptată. Fostul diplomat la Cernăuţi, dr. Dorin Popescu, a declarat că „este o mare lovitură dată minorităţilor naţionale, inclusiv românior din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia”. Ungaria a reacţionat prin ministrul de externe. Ministerul român de Externe a tăcut. Se acreditează ideea că, pe fondul războiului hibrid ruso-ucrainean, această lege s-ar îndrepta împotriva ruşilor din Ucraina. Numai că afectează toate minorităţile etnice. Care nu au nici o vină că sunt, acum, unde sunt.
Limba este un subiect extrem de sensibil în Ucraina, în ultimii ani, mai ales după anexarea Peninsulei Crimeea. Dar şi înainte de evenimentele din estul Ucrainei, conflictul ruso–ucrainean, s-au înregistrat politici educaţionale şi lingvistice păguboase. Prietenul Ştefan Hostiuc scrie că, într-un pătrar de secol, şcolile româneşti în regiunea Cernăuţi s-au redus cu o pătrime. Secţia de română de la Facultatea de Filologie a Universităţii Naţionale din Cernăuţi nu are nici un student în anul întâi. Catedra de filologie română de la această Universitate este condusă de un conferenţiar care nu ştie româneşte. Scriitorul cernăuţean crede că şcoala, în limba maternă, este chezăşia existenţei comunităţii istorice.
Kievul a inventat o maşină lingvistică de război împotriva ruşilor, dar a luat în bătaia arcului şi limbile celorlalte minorităţi. Eu sunt atent la românii care doresc să rămână ce sunt. Intelectualii maramureşeni îi caută acasă. E bine să ştim ce se mai întâmplă prin vecini. Că în regiunea Cernăuţi, într-un sfert de secol, s-au pierdut mai multe şcoli româneşti decât în 50 de ani de putere sovietică. Este afirmaţia academicianului Vasile Tărâţeanu, cetăţean al oraşului tinereţii lui Eminescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.