Comparativ cu 2018, rată de promovare mai mică la titularizarea din acest an

0
41

Ieri, în centrele de examen de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” şi Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din Baia Mare, s-au afişat primele rezultate ale probei scrise prevăzută de calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. Comparativ cu 2018, rata de promovare din acest an este mai mică cu două puncte procentuale.
„La proba scrisă desfăşurată în 17 iulie au fost prezenţi 643 de candidaţi, în vreme ce 122 au absentat. Dintre cei prezenţi, 151 s-au retras din motive personale. Niciun candidat nu a fost eliminat. Ieri, la afişarea primelor rezultate, situaţia arăta astfel: 110 candidaţi au obţinut note mai mici de 5, iar 148 au bifat note între 5 şi 7. Note mai mari sau egale cu 7 au înregistrat 233 de candidaţi. O lucrare scrisă, la disciplina biologie, a fost anulată în centrul de evaluare. Rezultă, aşadar, o rată de promovare de 77,59%. Comparativ, în anul 2018, înainte de contestaţii rata de promovare era de 79,62%”, a informat prof. Antoneta Bolchiş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. Cei nemulţumiţi de note au putut depune ieri contestaţii la sediul ISJ Maramureş, dar, potrivit calendarului, inspectoratul primeşte contestaţii şi astăzi, 24 iulie. Candidaţii vor afla rezultatele finale marţi, 30 iulie. Prima şedinţă de repartizare, cea a candidaţilor cu media minimum şapte, pe posturi cu angajare pe perioadă nedeterminată (catedre titularizabile) va avea loc în 31 iulie. „Pentru anul şcolar viitor, în judeţ, sunt disponibile 94 de posturi titularizabile dintr-un total de 1.194 de coduri de posturi. Pe discipline, cele mai multe, 23 la număr, sunt la muzică instrumentală, 13 sunt la educaţie fizică şi sport, pregătire sportivă de specialitate, iar şase sunt pentru profesori în învăţământul primar. 1.100 de coduri de posturi sunt netitularizabile. 478 sunt complete, în vreme ce 716 sunt incomplete. De asemenea, 274 sunt rezervate, iar 920 sunt vacante”, a conchis prof. Antoneta Bolchiş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.