Rată de promovare mai mare la definitivatul din acest an

0
56

Marţi, 30 iulie, au fost afişate primele rezultate ale examenului naţional de definitivare în învăţământ. Rata de promovare, înainte de rezolvarea contestaţiilor, este de 74,85%, mai mare cu mai mult de două puncte procentuale.
„Pentru proba scrisă din acest an, s-au înscris 198 de candidaţi. S-au înregistrat 17 absenţi, iar 13 candidaţi s-au retras din motive personale. Din cele 168 de lucrări corectate, una a fost anulată în centrul de evaluare, la disciplina de concurs Limba şi literatură pentru copii, metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar. 125 de candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 8. De asemenea, s-au bifat 8 note de 10, după cum urmează: patru la disciplina Limba română şi literatură pentru copii, metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar, trei la disciplina Arte vizuale (educaţie plastică/educaţie vizuală) şi una la Cultură civică (specialitate şi metodica predării acesteia)”, a declarat prof. Antoneta Bolchiş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Cei nemulţumiţi de note mai pot depune şi astăzi, 1 august, contestaţii. Rezultatele finale se vor afişa în 5 august (luni).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.