Responsabilitatea socială nu e pomană

2
155
Editorial Graiul Maramureşului

Unii consideră protecţia socială ca o „pomană”, dar acest fel de a vedea lucrurile a fost depăşit şi accentul se pune acum pe solidaritatea dintre cetăţeni. Însă discrepanţele capitaliste între oameni sînt mari şi idealul de bunăstare nu este atins, aşa că statul alocă sume mari de bani pentru săraci şi defavorizaţi. Controlul acestor fonduri trebuie mult îmbunătăţit, pentru a nu ajunge ca „săracii” să-şi ridice ajutorul social cu Mercedesul.
România are un sistem de protecţie socială complex, bazat pe intervenţia primăriilor şi a consiliului judeţean, care fac anchete sociale şi stabilesc prestaţiile, iar Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, plăteşte şi controlează dacă se respectă legea, prin sondaj şi la sesizare. Lipsesc metodele informatice ex-ante, prin compararea bazelor de date electronice ale statului. (Fiecare contribuabil maramureşean suportă circa 3.000 de lei pe an doar pentru plata beneficiilor sociale!)
În Maramureş, au beneficii sociale 150.000 de cetăţeni (din totalul de 500.000), suma fiind de 330 milioane lei pe an (conform raportului pe 2018). Cele mai multe sînt alocaţiile de stat (88.000 de copii primesc 110 milioane lei), mărite în 2019 de la 84 la 150 lei pe lună pentru 2-18 ani şi de la 200 la 300 de lei pe lună pentru copiii de 0-2 ani. Am văzut părinţi care au ridicat de la poştă alocaţiile copiilor şi prima oprire a fost la bar, pentru ţigări şi un deţ!…
Statul susţine 5.000 de familii cu venituri mici şi cu copii, cu cîte 2.000 lei pe an. 800 de familii au luat în plasament copii părăsiţi de părinţi şi primesc 600 lei pe lună (900 lei dacă au handicap). Statul român acordă indemnizaţii pentru creşterea copilului, cei 4.500 de beneficiari din Maramureş încasează aproape 2.000 lei pe lună, 85% din salariu, timp de 2 ani. În alte ţări, perioada este de cîteva luni, dar alocaţiile sînt mai mari. Cu toate acestea, sînt rare femeile care nasc un al doilea copil!
5.000 de maramureşeni primesc venit minim garantat (VMG) de 3.000 lei pe an, să nu moară de foame la o adică. Dacă refuzau un loc de muncă, ajutorul de stat nu era sistat, dar acum legea s-a schimbat. Există persoane care se bucură VMG-ul de la stat, chiar dacă lucrează în străinătate pe bani mulţi. Legea prevede că trebuie să anunţe primăria dacă şi-au găsit de lucru, pentru stoparea plăţii. Oare de ce nu o fac?!…
Şi situaţia persoanelor cu handicap este controversată, avînd în vedere suspiciunile de fals – bazele de date ale instituţiilor nu sînt corelate pentru a depista aceste cazuri. 5.000 de maramureşeni au handicap grav şi obţin de la bugetul de stat 460 de lei pe lună, iar cu handicap accentuat sînt 10.000 de persoane, care adaugă în contul personal 375 lei pe lună. În total, din 500.000 de maramureşeni, 15.000 au diverse handicapuri fizice sau psihice – certificate de medici. Există şi 700 de persoane cu handicap grav care au şi dreptul la însoţitor plătit de stat cu 1.263 lei/lună.
Societatea modernă doreşte echitate între oameni şi atenuează discrepanţele cu fonduri de la buget, deci economia trebuie să funcţioneze (din fericire, trecem prin ani de creştere economică, dar sînt şi semne de criză). Nevoia de asistenţă şi servicii sociale este mare, mai ales pentru rromi, copii, bătrîni, oameni cu dizabilităţi. Ne gîndim şi la persoanele asistate în instituţiile de servicii sociale, cum este cazul Centrului de la Sighetu Marmaţiei, unde oameni cu handicapuri foarte grave sînt contenţionaţi şi închişi în cuşti (familiile refuză să-i îngrijească).
Soluţia ar fi descentralizarea totală a serviciilor şi asistenţei sociale (fiecare primărie să-şi înfiinţeze un serviciu social acreditat), dublată de controale încrucişate, pentru a elimina fraudele. Nu e bine cînd în curte ai Mercedes şi tu primeşti ajutor social de la stat!

2 COMENTARII

  1. adevarul este ca toti cei din lazuci de etnie rom primesc ajutor social si mincare gratis si nu muncesc, ii tine primarul nelut pentru voturi, tot lor primarul le-a dat chiar 500 lei la citeva persoane pentru al vota, era ora 19:00 seara cînd a facut asta.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.