• După 40 de ani •
Mâine, 27 septembrie, începând cu ora 16, va începe manifestarea cunoscută sub numele de Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti. Numărătoarea a început în anul 1979, când marele poet a răspuns invitaţiei deseştenilor de a le trece pragul satului.
• La ora 16, la Biserica Ortodoxă a satului Deseşti va avea loc slujba de pomenire pentru scriitorii trecuţi în veşnicie, săvârşită de preotul Ioan Ardelean.
• La ora 17, decernarea Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Deseşti, în curtea părintească a poetului Gheorghe Pârja. Invitat de onoare, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, recent întors din China.
• La ora 18, în sala Căminului cultural în debutul recitalului scriitorilor prezenţi, Coconii Deseştiului (instructor Cătălin Popan) vor colora poezia cu frumuseţea lor şi a costumului maramureşean. Va fi un itinerar retroactiv cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la deschiderea Sălii „Nichita Stănescu”, spaţiu de cinstire a Poeziei şi Poetului. Grupul Folcloric „Sigheteanca”, condus de Ileana Pop Nemeş, va întregi tabloul poetic dedicat lui Nichita Stănescu şi poeziei.
Manifestarea este organizată de Uniunea Scriitorilor din România – Reprezentanţa Maramureş, Asociaţia Culturală „Nichita Stănescu” Deseşti, în colaborare cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria şi Consiliul local Deseşti. (v.p.)