Tradiția Maramureșeană reprezentată la Colocviul Național

0
54

În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, la Bușteni, a avut loc Colocviul Național ,,Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi”, ediția a XI-a, organizat de Centrul de Cultură Prahova și Asociația Așezămintelor din România.
Au fost prezenți peste 130 de maeștri coregrafi, instructori, dansatori, directori de instituții culturale, ansambluri, personalități din domeniul culturii și artei, interesate de păstrarea autenticității jocului tradițional românesc.
În cadrul Colocviului s-au prezentat studii practice de jocuri tradiționale din Moldova de Nord – Botoșani, maestru coregraf Ionel Petrișoru, și Ardeal, Câmpia Transilvaniei, Turda, maestru coregraf Ioan Cuc.
Județul Maramureș a fost reprezentat de maestrul coregraf prof. Grigore Simionca însoțit de Ansamblul Folcloric ,,Flori din Maramureș”, de pe lângă Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,,Liviu Borlan”, manager prof. dr. Ștefan Mariș.
Au fost promovate obiceiuri și dansuri din zona Maramureșului în spectacolul extraordinar de folclor ,,Hai la hora Românească”, realizat de toți participanții la Colocviu.
La manifestare au participat și iubitori ai folclorului din Moldova, Bulgaria, Anglia, Ucraina și Germania. De menționat că o româncă, Adriana Tillich, stabilită în urmă cu 23 de ani la Munchen, a dansat alături de artiștii maramureșeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.