Cristi Bud, primul transfer al CS Minaur

2
278

Secția de fotbal a CS Minaur Baia Mare, grupare ce ocupă locul secund în seria a V-a a ligii a III-a, a realizat primul transfer al iernii. Experimentatul atacant băimărean, Cristi Bud, care a evoluat ultima oară la Turris Turnu Măgurele, vine sub aripa lui Dorin Toma pentru a pune umărul la îndeplinirea obiectivului, promovarea în eșalonul secund. Atacantul în vârstă de 34 de ani are un palmares bogat ca jucător, având în CV șapte trofee. De altfel, Cristi este jucătorul maramureșean cu cele mai mari performanțe, având cucerite patru titluri de campion, trei cu CFR Cluj și unul cu Milsami Orhei (Republica Moldova), două Cupe ale României, ambele cu actuala campioană a României, respectiv o Supercupă tot cu CFR.
De asemenea, clubul băimărean se află în discuții și cu un alt atacant din Baia Mare, este vorba de Paul Batin, dar acesta ar prefera în acest moment să rămână la un nivel înalt, Liga 1. În situația în care Paul nu-și va găsi un angajament la o grupare din primul eșalon, șansele unei reveniri acasă ar crește semnificativ.
În altă ordine de idei, CS Minaur a realizat un transfer și la capitolul staff tehnic, cel al lui Romulus Buia, care va ocupa funcția de consilier tehnic.
Cât privește capitolul despărțiri, din retur nu se vor mai regăsi în lotul condus de Dorin Toma, Alexandru Mitracu, Alexandru Muscă, Vlad Suciu și Raul Stanciu, care și-au reziliat deja contractele cu gruparea băimăreană.
Reunirea în vederea pregătirii returului sezonului 2019-2020 este planificată pentru luni, 13 ianuarie.

2 COMENTARII

  1. Cu bud mai merge ….deşi mai bine ar ieşi la pensie…..dar cu buia ce să faci, auzi consilier technic….va fost milă de el şi a primit un post…..aveți mulți bani fraților bravo.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.