Narcisa Moncea este profesoară de educație tehnologică la Școala Gimnazială din Băișoara, jud. Cluj, și este profesor MERITO 2018. Narcisa este un om modest, plăcut, care îți povestește cu o deosebită plăcere despre experiența ei într-un sat de munte cum este Băișoara. Ea spune cu simplitate: „Am căutat o școală unde să am 15-16 elevi, să fac ceva pe sufletul meu. Îmi dădusem gradele, mă realizasem în învățământ, dar ceva lipsea”. La momentul respectiv a ales Băișoara pentru că era unul dintre puținele locuri din apropierea Clujului unde autobuzul o lăsa în fața școlii. Povestea ei o aflați aici www.proiectulmerito.ro/narcisa-moncea/.
(Tatiana Cauni, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – profesor MERITO 2019)