Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

0
48

Luni, 17 februarie, polițiștii au identificat în trafic doi tineri care au condus ilegal pe drumurile publice.
În Seini
Primul, un minor, în vârstă de 14 ani, din județul Satu Mare, a fost oprit în trafic, la ora 15.10, în localitatea Seini, în timp ce conducea un moped, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere.
În Borșa
Al doilea, un tânăr, din Borșa, în vârstă de 28 de ani, a fost depistat în trafic la ora 22.45, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bogdan Vodă.
În urma verificărilor și a testării cu aparatul etilotest, s-a constatat faptul că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În Tăuții Măgherăuș
Amenzi în valoare de 4.500 lei și 6 certificate reținute

Luni, 17 februarie, în decurs de câteva ore, polițiștii din Tăuții Măghe­ră­uș împreună cu reprezentanți ai RAR au desfășurat o acțiune pe linie de control tehnic auto. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au verificat 20 de autoturisme și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.500 lei. Ca măsură complementară pentru neregulile constatate au fost reținute 6 certificate de înmatriculare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.