În Maramureș, Bacalaureat – rata de promovare mai scăzută decât cea la nivel național

0
208

Comisia Județeană de Bacalaureat din județul Maramureș a centralizat rezultatele înregistrate de către candidații din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020, rata de promovare fiind de 60,09%. Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

„Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale, care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 60,09%. Pentru seria curentă, rata de promovare este 69,07%, iar pentru candidații din seriile anterioare este de 23,91%. La nivel național, rata de promovare este de 62,9%. În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 2.289 candidați, dintr-un total de 3.809 candidați prezenți. Dintre aceștia, 2.108 candidați sunt din promoția curentă, iar 181 candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 211 candidați au absentat, iar 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat. 4 candidați au obținut media 10; 22 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română: 1 a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 141 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului; 169 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării”, a transmis prof. dr. Ligia Duruș, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat la: Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare (99,13%), Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare (99%), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare (94,31%), Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației (88,50%), Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare (85,86%), Colegiul de Arte Baia Mare (82,02%) și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației (81,30%).
„Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați”, a mai explicat prof. dr. Ligia Duruș.
Contestații mai pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, și astăzi, 1 iulie, în intervalul orar 8-12. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.