În drumul meu spre alte zări, am poposit în câteva rânduri la Paris. Primul drum l-am făcut spre Atelierul lui Constantin Brâncuși. În inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui. Intrarea în atelier e liberă. Nu se înghesuie multă lume, ci doar cei care știu cine a fost și ce reprezintă Brâncuși pentru sculptura contemporană.
Cu un an înainte de a muri, după încercarea artistului, în 1953, de a dona statului român opera sa, fiind refuzat, în 1956, a lăsat statului francez întregul conținut al atelierului său cu opere terminate sau neterminate, mobilier, uneltele sale de lucru, biblioteca.
Spațiul este amenajat în patru ateliere, care adăpostesc lucrările artistului. Am privit cu încântare, rând pe rând, secvențe din Pasărea în văzduh, Coloana Infinitului, sculpturile în lemn și încercam atunci și încerc și acum să-mi explic ce or fi văzut cei care îi priveau opera de l-au asociat cu formalismul burghez cosmopolit? Cum putea să fie cosmopolit un artist care oglindea în creațiile sale lumea țăranului român, tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești? O realitate transpusă prin eleganța formei, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Lecții de învățat!
