Campania electorală a intrat în linie dreaptă. Ni s-a spus că, peste o lună, suntem chemați la urne. Nu mă voi referi la atmosfera crispată a acestei campanii electorale. Cu măști și distanțe sociale. Ci la cuvintele care îmbracă ideile celor care aspiră la demnități, prin votul nostru. Se știe, comunicarea politică este principala formă prin care electoratul este pus în temă cu mesajele aspiranților. Nu am uitat expresia de pe la noi: spune-mi ce vorbești, ca să-ți spun cine ești! În 1990, alegerile libere erau o noutate în viața noastră. Oamenii se minunau de imaginea candidaților care promiteau un viitor mai bun, contra unei singure ștampile puse într-un chenar. Cu mare interes au fost priviți Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, ori Corneliu Coposu. Aveau un discurs elegant, cuvinte respectuoase pentru cetățeni. Ne aducem aminte de o inspirată definiție dată democrației de Ion Rațiu: “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”
Au trecut trei decenii de atunci. Mulți dintre noi ne-am conturat profilul liderului politic. Care trebuie să inspire încredere, să fie capabil să-i stimuleze pe cei din jur, să le scoată în evidență calitățile. Dar imaginea dorită trebuie să corespundă cu imaginea reală. Charisma seduce, fascinează oamenii, dar este nevoie să fie proprietar de idei, să fie dinamic, sigur pe el. Unii alegători preferă liderul obișnuit, simplu, popular, lipsit de măreție și grandoare, de strălucire și înfumurare. Este cel care poartă de grijă propriilor promisiuni. Nu de puține ori liderul obișnuit este preferat eroului. Purtarea modestă, omul tace și face, îl face asemeni nouă. Cele două portrete aproximative le putem decupa din această realitate electorală. Dar ne interesează aspiranții, ce spun și mai ales cum spun.
Pentru că suntem la început de sezon electoral ar trebui ca partidele și competitorii politici să adopte un minim de conduită politică. Să se renunțe la mesajele grosolane, uneori vulgare. Să nu purtați cu voi rușinea cuvintelor urâte! Recent un fost ministru al Culturii, purtător de cuvânt al partidului de opoziție, a coborât în mocirla exprimării. Greu de imaginat și de reprodus culoarea neagră a expresiilor. L-au schimbat din funcție, dar rușinea nu se șterge ușor. Nu are nici o scuză. Când te aude o țară câte buruieni verbale cultivi, atunci drumul cel mai sigur este prin păduri. Limbajul civilizat trebuie să fie normă pentru orice persoană publică. Un alt fost ministru al Educației, pentru care aveam oarecare stimă, a găsit de cuviință să nu fie de acord cu președintele țării. Până aici, nu este nici o problemă. Numai că a folosit cuvinte care-l înjosesc pe fostul ministru.
Eu nu le reproduc. Nu am cum să înțeleg asemenea rătăciri. Știu că limba română are resurse și pentru asemenea cuvinte dezonorante. Dar de ce suntem oameni cu mintea în cap, mai ales oameni politici, să avem discernământ, putere de selecție și respect pentru semeni. Înjurătura nu aduce (multe) voturi. Cetățenii acestui timp vor un discurs bazat pe idei, dezbateri, argumente și nu expresii deocheate, care nu se scriu pe hârtie, nici nu se aruncă în aer. Fostul ministru al Educației declară presei că totul este o făcătură, o compilație din interviuri pe care le-a acordat prin vreme. Nu cred. Cu o jumătate de gură a încropit un fel de scuză. Din păcate, asemenea aluviuni se află și în presă. Este o ofensivă a limbajului periferic. Limba română expresivă este ocolită. Zeflemeaua, ironia, umorul, sarcasmul sunt procedee stilistice, care, folosite cu inteligență, pot colora armonios discursul și capta interesul celor vizați. Mă gândesc la celebrul Cațavencu care are în discurs fraze sforăitoare, lipsite de conținut și de logică, greșeli de exprimare, demonstrând incultura, dar nu folosește cuvinte urâte.
Și Cațavencu nu a fost ministru. Știe că lupta electorală este viața popoarelor. Domnilor, nu vorbiți urât! Vă aud copiii. Nu purtați cu voi rușinea cuvintelor urâte. Și nu uitați definiția lui Ion Rațiu dată democrației. Care, se pare, este de pe vremea lui Voltaire. Prefer statutul de observator, decât pe cel de martor tăcut al grosolăniilor din orice parte ar veni.
