Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureș s-a remarcat prin faptul că reprezintă interesele membrilor de sindicat, în spiritul legii, atunci când factorii decizionali încalcă drepturile acestora, pe orice palier.
Sindicatul a făcut o solicitare către Inspectoratul Școlar Județean cu privire la respectarea Contractului colectiv de muncă, nivel activitate învățământ, publicat în Monitorul Oficial nr. 21/14.05.2019, care prevede faptul că Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie – este zi nelucrătoare. Vineri, la ora 12,58, Inspectoratul a formulat un comunicat de presă pe grupul de lucru al directorilor de școli. „Apreciem faptul că Inspectoratul Școlar Maramureș nu a găsit o portiță de a se sustrage respectării legii, iar la solicitarea Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret, a fost obligat să aplice legea, astfel că, în Maramureș, Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie – este zi nelucrătoare” – precizează într-un comunicat reprezentanții Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret.