În bătălia cu Covid 19 pe linia frontului se află personalul medical de specialitate, numit generic „cei din linia întâi”. În principiu, bătălia se duce în secțiile de infecțioase și ATI, unde acesta vine în contact direct cu pacienții infectați cu Covid.
După unele opinii, deși în secțiile respective condițiile de muncă sunt grele, în secțiile respective se petrec acte de eroism, mai puțin obișnuite. Prin urmare, liderii de sindicat din Sănătate declară că pentru eforturile făcute, personalul merită stimulente și recompense financiare. Obsedați de sporurile promise de Guvern și neachitate la timp, liderii amenință cu proteste. Altfel spus, pandemie și prostie, nu contează bani să fie. Iată câteva argumente, care contrazic astfel de pretenții li gesturi imorale și lipsite de logică. Mai mult, ele confirmă că uneori adevăruri mici și obișnuite, supradimensionate, denaturate, și deturnate în alte scopuri în vremuri de criză pot genera precedente și în rândul opiniei publice, reacții de indignare și revoltă. În secțiile de infecțioase, personalul, prin natura profesiei este supus unor riscuri mai mari de a se infecta cu orice formă de agent patogen, sursă generatoare și transmitere a bolilor contagioase. La ATI starea pacienților și atmosfera specifică de muncă, întotdeauna, asupra personalului au exercitat presiuni psihice, nervoase și afectiv-emoționale, mai greu de suportat. Deși neajunsurile sunt cunoscute, până la apariția virusului, cu riscurile inerente în secții s-a lucrat în condiții relativ normale, fără ca personalul să formuleze pretenții necuvenite. Sporurile oricum nu rezolvă problemele care țin de organizarea și dotarea secțiilor sau de personalul medical și pacienți. Cei din linia întâi nu vor lucra nici mai bine, nici mai mult, iar numărul învingătorilor în lupta cu Covidul nu va crește și a celor învinși nu va scădea. Cerințele și nevoile întregului sistem nu se rezumă la salarii și sporuri majorate și nejustificate acordate personalului. Procedeul există, deși guvernul PSD, pe cei din sănătate i-a umplut de bani, în ideea că nu vor pleca din țară, condițiile din spitale și proastele obiceiuri ale personalului au rămas aceleași. Oare câți dintre cei plecați se gândesc să revină pentru a da o mână de ajutor țării, care la vremea respectivă și-a făcut datoria față de pregătirea lor profesională! De la început gestionarea proastă a pandemiei a amplificat starea deficitară a sistemului, aflat de mai multă vreme în cădere liberă. Atenție concentrată exclusiv pe bolnavii de Covid 19 a blocat activitatea majorității spitalelor. În timp ce în secțiile menționate personalul era suprasolicitat, în celelalte, în lipsă de clienți, medicii și asistentele intraseră în șomaj profesional. În consecință, o mulțime de bolnavi cu alte genuri de boli grave, neavând acces în spitale, au murit cu zilele la mână. Lipsa de personal, în secțiile cu pricina, poate fi suplinită cu medici rezidenți sau de altă specialitate. Care la ora 12-13 închid cabinetele din policlinici și pleacă la cele particulare, unde banii curg gârlă. Trăim vremuri de pandemie și în toate împrejurările, toți suntem expuși unor riscuri de a ne infecta cu virusul ucigaș. Cu toate acestea nimeni nu are dreptul să formuleze pretenții, nici să creadă că unii, în fața unui eveniment sunt mai egali decât alții. Nici profesorii care stau acasă și așteaptă pomana decisă de o majoritate parlamentară specializată în a bruma de avere a statului.
Prof. Vasile ILUȚ