Am participat la o ceremonie a ceaiului la Casa Naţională a Ceaiului din China. Aici am băut un ceai pe care multă vreme doar familiile regale îl beau. Din căni magice, care îşi schimbă culoarea în funcţie de temperatura lichidului. Cu cât plantele sunt mai vechi, cu atât ceaiul e de mai bună calitate. Cel de cinci ani e pentru săraci, cel de 25 de ani, pentru cine îşi permite. Dar să nu uităm că ceaiul a fost înainte de toate un medicament.
Ceremonia ceaiului a devenit o adevărată artă. Fiecare mişcare are semnificaţia ei. E foarte important cum ridici bolul, cum ţii degetele pe ceaşcă, cum mânuieşti ustensilele, cum păşeşti. Un obiect nu se ridică oricum: dacă e uşor, îl ridici ca şi cum ar fi greu şi invers. Nu ai voie să iei un obiect doar cu mâna întinsă, ci trebuie să te îndrepţi către el cu tot corpul, ca şi cum ai dărui din inimă.
Ceremonia este o artă nu doar prin felul în care se face ceaiul, ci şi prin felul de a fi gazdă şi a primi oaspeţii, pentru a respecta cele patru principii: armonie, respect, linişte şi puritate, pentru a crea atmosfera aceea de comuniune şi de respect pentru cei din jur.
Apa trebuie să aibă o temperatură de 90 de grade, pentru a nu distruge aromele şi a da corpului acea stare de relaxare. Trebuie să bei trei guri de ceai: prima aduce fericirea; cea de-a doua – norocul, iar cea de-a treia – viaţa lungă. Am gustat cu plăcere ceaiul de ginseng, cu un miros îmbietor, apoi ceai de iasomie, unde temperatura apei este mult mai scăzută, şi care, ni s-a spus, face ochii strălucitori. Dar ceaiul de iasomie se bea, pur şi simplu, pentru sănătate.
