Modificarea structurii anului şcolar în curs a provocat o serie de reacţii nefavorabile atât în rândul părinţilor şi al elevilor, cât şi printre cadrele didactice. Cea mai contestată decizie pare a fi cea care presupune acordarea unui interval de o lună vacanţei de primăvară, aspect ce duce, automat, la prelungirea cursurilor celui de-al doilea semestru. Argumentele care întemeiază aceste schimbări sunt expuse, însă, în cele ce urmează de prof. dr. Anca Minodora Costin-Hendea, inspector şcolar general, care oferă, totodată clarificări vizavi de simularea Evaluării Naţionale, activităţile remediale şi organizarea examenului naţional de Bacalaureat.
-
măsura propusă de Ministerul Educaţiei – pentru a preveni eventualele situaţii de îmbolnăvire în mediul şcolar
Reporter: Ministrul Educaţiei a anunţat o serie de modificări nescontate în structura anului şcolar în curs. Cea dintâi, şi, poate, cea mai surprinzătoare, e cea legată de prelungirea vacanţei de primăvară. Totuşi, atât Federaţia părinţilor, cât şi Consiliul Naţional al Elevilor, chiar şi multe cadre didactice dezaprobă această decizie motivând că „o vacanţă prelungită forţat va determina o ruptură în procesul educaţional”. Această mobilitate redusă, în unităţile de învăţământ, este o soluţie mai bună decât funcţionarea pe scenarii, în funcţie de incidenţă?
Prof. dr. Anca Minodora COSTIN-HENDEA: Conform Ordinului ministrului Educaţiei, nr. 3.120/2020, vacanţa de primăvară este programată pentru săptămânile 2-11 aprilie, când este Paştele catolic, respectiv 30 aprilie – 9 mai, când este Paştele ortodox. Părerea specialiştilor este că, în luna aprilie, se va înregistra o creştere a ratei de infectare, iar acest lucru ar conduce la organizarea învăţământului pe scenariu online în această perioadă, conform prevederilor prin care se modifică ordinul comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, care prevede închiderea şcolilor la intrarea localităţilor în carantină şi nu la pragul de 6 la 1.000. Prin urmare, măsura propusă de Ministerul Educaţiei este pentru a preveni eventualele situaţii de îmbolnăvire în mediul şcolar, precum şi ţinând seama de faptul că toţi actorii educaţionali – elevi, dascăli, părinţi – preferă învăţarea cu prezenţă fizică, în raport cu învăţământul online. Toate deciziile privind educaţia trebuie să se ia ţinând seama de interesul superior al elevului.
-
simularea Evaluării Naţionale va avea loc
R.: Mulţi actori ai spaţiului educaţional sunt de părere că, pentru a evita închiderea şcolilor din capitală, a fost sacrificată întreaga ţară. Iar judeţul nostru se încadrează într-un grafic bun, cu majoritatea şcolilor, cel puţin săptămâna aceasta, în Scenariul Verde. Credeţi că această pauză îi va scoate din ritm pe elevi, care sunt deja bulversaţi de multitudinea de schimbări din ultimul an?
Prof. dr. A.M.C.H.: Ordinul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care prevede participarea fizică la cursuri a elevilor în localităţile care nu sunt carantinate, au caracter unitar. Ministerul Educaţiei propune, de asemenea, măsuri cu caracter unitar, astfel încât să existe condiţii egale de învăţare pentru toţi preşcolarii şi elevii din toate judeţele ţării, atât din învăţământul preuniversitar de stat, cât şi din învăţământul preuniversitar privat.
R.: Va mai avea loc simularea Evaluării Naţionale, planificată săptămâna viitoare? Câţi elevi din Maramureş sunt aşteptaţi la probe?
Prof. dr. A.M.C.H.: Simularea Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, planificată pentru săptămâna viitoare, va avea loc, aşa cum a fost prevăzută în calendarul acesteia. Şcolile pot rămâne deschise până la data de 31 martie, inclusiv. Din judeţul Maramureş sunt aşteptaţi 3.088 de elevi la simularea acestor probe, proveniţi din 113 unităţi de învăţământ.
-
activităţile remediale pot să se organizeze şi în vacanţe
R.: Ce se întâmplă cu activităţile remediale programate în Maramureş dată fiind această perioadă de pauză de o lună?
Prof. dr. A.M.C.H.: Conform Ordinului ministrului Educaţiei, nr. 3.300/ 19 februarie 2021, cu modificările ulterioare, activităţile remediale pot să se organizeze şi în vacanţe. Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, nr. 3.515/393/23 martie 2021, precizează, la art. 3 alin. 6, că este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6 la 1.000 de locuitori, cu respectarea strictă a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
R.: Anul şcolar în curs a fost decalat. În ce fel va fi afectat procesul educaţional?
Prof. dr. A.M.C.H.: Prin această decalare se vor asigura şanse egale de învăţare în această perioadă pentru toţi elevii şi preşcolarii, programele şcolare se vor putea aplica aşa cum sunt prevăzute, iar elevii vor fi sprijiniţi să susţină simulările examenelor naţionale şi examenele în condiţii normale. De asemenea, elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor putea să participe la activităţile remediale de tip „Şcoală după şcoală”. Simulările pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat vor avea loc în conformitate cu calendarul specific. Evaluările la clasele a IV-a şi a VI-a se vor realiza la datele fixate anterior.
-
competenţele lingvistice şi digitale vor fi echivalate
R.: Perioada de derulare a probelor scrise a examenului naţional de Bacalaureat rămâne neschimbată. Ce se întâmplă cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale?
Prof. dr. A.M.C.H.: Conform precizărilor făcute de către domnul Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, acest examen se va derula conform calendarului. Pentru evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale, acest demers se va realiza prin echivalare, ca anul trecut, cu excepţia cazurilor în care vor fi candidaţi proveniţi din promoţiile anterioare şi care vor susţine competenţele digitale.
Exact ca inainte de 89.