Anxietatea e modul cu care omul răspunde la stres, iar pandemia deja le creează și celor mici și celor mari o apăsare uriașă. Așadar, ar fi foarte bine ca adulții, fie ei, părinții sau profesorii, să știe ce înseamnă anxietatea și să învețe s-o gestioneze. Cu atât mai mult cu cât copiii sunt priviți ca niște adulți în miniatură, „funcționând” cu toate „rotițele” celor mari. Și nu e deloc așa. Copiii se apără mult mai greu de stres, mai ales dacă sunt lipsiți de sprijinul părinților.
E cunoscut faptul că părinții reprezintă pentru copil mediul de siguranță. De aceea, părinții trebuie să-și stăpânească propria anxietate atunci când sunt în preajma celor mici. Copiii preluând extrem de ușor emoțiile celor mari și amplificându-le. Copilul are mai multă încredere și curaj dacă știe că lângă el se află mama sau tata. El va face față mai ușor interdicțiilor, gen: nu ieși afară, nu te juca în aer liber, stai departe de alți copii… Să nu uităm că legăturile cu ceilalți copii sunt esențiale pentru echilibrul psihoemoțional.
Nu există terapie mai bună și pentru copii și pentru părinți, decât aceea de a fi împreună, a se juca împreună, a face lucruri care să aducă cu ele liniștea, veselia, siguranța.