Reținut pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis

0
71

Sâmbătă, 15 mai, la ora 21.10, polițiștii din Șomcuta Mare au oprit pentru control în Finteușu Mic, un autoturism, la volanul căruia au identificat un bărbat, de 48 ani, din Coltău.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că bărbatul, de 48 de ani, nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Față de conducătorul auto a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, fiind depus în arestul IPJ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.