Miercuri, în jurul orei 23, polițiștii de frontieră din Petea au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetățean român.
Conform documentelor de însoțire, automarfarul transporta cauciucuri uzate din Germania pentru o firmă din județul Bistrița-Năsăud.
În cadrul verificărilor, s-a constatat că mijlocul de transport era încărcat cu 12.200 kg cauciucuri, aflate într-o stare avansată de degradare.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deșeuri, a fost solicitat sprijinul autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau incomplete.
În consecință, polițiștii de frontieră nu au permis intrarea pe teritoriul României.