Tot mai des aspecte ale istoriei României sunt prezentate, de amatori de vorbe, cu multe aproximații, chiar greșit. Istoricii validați, câți au mai rămas în peisajul românesc, ori nu se pronunță asupra unei chestiuni validate, ori adoră frământata viață politică de la noi și din alte părți. Ori nu intră în sfera lor de lămurire. Mai nou, cu războiul din Ucraina, cu tatonarea de noi alianțe între țări, se încearcă o nouă definire a spațiului geopolitic. Tot mai mult aud expresia: România este stat balcanic! Nu toată lumea este amatoare de precizie, și luăm știrile cum ni se dau, mai ales la televizor. În șederile mele de la Desești, am aflat, în biblioteca mea veche, o carte incitantă. Ea a fost scrisă de istoricul Constantin C. Giurescu. Se numește „Probleme controversate în istoriografia română” și a fost publicată în anul 1977.
În acest studiu sunt amintite referiri la atlasele geografice, care consideră țara noastră în felurite ipostaze. Într-un atlas de la Moscova, România este înfățișată la un loc cu Bulgaria. Într-un atlas american, țara noastră arată astfel: jumătatea de nord este în Europa Centrală, iar cea de sud în Peninsula Balcanică. Istoricul nostru crede că avem de-a face cu o împărțire artificială, nu cu una logică, organică. Academicianul Giurescu, pentru a lămuri situația, își pune două întrebări. Prima: este într-adevăr România un stat al ariei balcanice? A doua: sunt românii unul din popoarele acestei arii? Înainte de a răspunde, ține să arate că nu au dreptate cei ce dau termenului balcanic o accepție defavorabilă, peiorativă.
În fond, popoarele din Balcani au luptat pentru a-și reface hotarele etnice, statele naționale după secole de dominație străină. În viziunea istoricului nostru, răspunsul la cele două întrebări este limpede. Din punct de vedere geografic, România aparține spațiului carpatic, sau carpato-danubian, în timp ce statele de la sud de Dunăre aparțin spațiului balcanic. Căci dacă peninsula de la sudul fluviului și-a luat numele de la lanțul munților Balcani, care o străbat, atunci atât de drept și logic ca teritoriul de la nord de Dunăre, străbătut de lanțul Carpaților, să-și ia numele de la munții respectivi. Numele Carpaților, derivând de la numerosul popor traco-dacic, este de origine antică, în timp ce numele de Balkan vine de la turcii osmanlîi, din veacul al XIV-lea.
România, susține istoricul, face parte, geografic, din spațiul carpatic. Într-o sinteză de geografie a lumii, se afirmă că România, țară carpatică, „își datorește originea sa Carpaților și a fost în stare să supraviețuiască numai datorită lor.” Din punct de vedere istoric, cu toate unele aparențe contrarii, diferențele sunt evidente. De la Herodot se face deosebirea dintre daco-geți și marea masă tracică. Numele de localități geto-dace au adesea terminația caracteristică – dava (Capidava). În timpul Evului Mediu, dominația otomană se întindea pe ambele maluri ale Dunării, dar cu o deosebire fundamentală. În timp ce la sud de fluviu, statele sunt desființate, transformate în pașalâcuri, la nordul Dunării, cele trei state românești își păstrează ființa, având cârmuitor – un voievod, sau domn, sau un principe. Aveau un aparat administrativ-fiscal, judecătoresc și militar propriu, o pătură nobiliară și toate alte atribute ale vieții de stat.
Grație păstrării ființei de stat, a autonomiei, țările românești au avut posibilitatea să vină în ajutorul popoarelor supuse din Peninsula Balcanică. Fie primind pe teritoriul lor refugiați, fie ajutând cu bani școlile și bisericile din Peninsulă, fie servind ca loc de întâlnire a luptătorilor care doreau refacerea statelor lor desfințate. Astfel, în această privință deosebirea dintre Peninsula Balcanică și regiunea Carpatică este categorică. România, după opinia istoricului Giurescu, aparține spațiului carpatic, sau carpato-danubian, iar nu Peninsulei Balcanice. Ea a avut, și are, legături politice, economice și culturale. De aceea, și nordul și sudul Dunării pot fi înglobate într-o unitate mai mare, care este Sud-Estul European.
Aștept și părerea istoricilor din preajmă. Mie mi s-a părut un punct de vedere care intră în logica devenirii istorice și a argumentului geografic. Este bine să cunoaștem și părerea profesioniștilor, adică a istoricilor, și nu muzica după ureche a lăutarilor de uliță. Buni și ei, când erau chemați la ospețe, din lipsă de altceva.
